Predare de stafetã în Consiliul Local Vulcan

Consilierii locali au validat  mandatul de consilier local al reprezentantului ALDE- Vulcan, Stan Elvis Daniel. Acesta a devenit consilier local ca urmare a vacantãrii unui loc în Consiliul Local al municipiului Vulcan, dupã demisia consilierului Dragu Constantin.
„Contãm pe contributia colegului nostru din Vulcan, în activitãtile de care se va ocupa si în calitatea de consilier, ceea ce îi va fi destul de usor. Prin natura profesiei sale, profesor de educatie fizicã si sport, cunoaste cât de importantã este dezvoltarea generatiilor tinere, prin miscare, sport, culturã. Iar comisia din care face parte are ca obiect de activitate exact aceste elemente”,  spun cei de la ALDE Hunedoara.
Elvis – Daniel Stan este profesor de educatie fizicã si sport. Acesta face parte din Comisia de Culturã, Sport, Tineret si Agrement. Echipa de consilieri locali ai ALDE-Hunedoara din municipiul Vulcan s-a refãcut dupã validarea în functia de consilier a lui Elvis-Daniel Stan. Noul consilier local îl înlocuieste pe Petricã Constantin Dragu, cel care s-a disponibilizat din cadrul Complexului Energetic Hunedoara si, acum, timp de doi ani este somer.
Cosmin BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.