Minerii din Valea Jiului, ca si energeticienii din sistemul hunedorean, semneazã pentru salarii mãrite.  Sunt bonusuri ce le intrã tuturor în venitul lunar, dupã ce a  crescut salariul minim pe economie, iar negocierile au ajutat la majorarea acestora. „De vineri, 1 martie, în toate sucursalele CEH, atât în cele miniere, cât si în cele energetice, toti angajatii vor semna noile acte aditionale la  contractele individuale de muncã, prin care se vor aplica coeficientii de ierarhizare, începând cu data de 1 martie si, în acelasi act aditional, va fi cuprins si nou cuantum al sporului de pericol,  ca urmare a mãririi salariului minim, care se va aplica cu data de 1 aprilie”, a spus Darius Cîmpean, presedintele Sindicatului Muntele.
Luna martie le aduce angajatilor din cadrul Complexului Energetic Hunedoara mai multi bani la salariu. Este vorba despre coeficientii de ierarhizare cu care cresc veniturile, dupã ce salariul minim a crescut si, în plus, sunt sporuri pe care le primesc din 1 aprilie. Sindicatele au avut discutii cu administratia si s-a decis ca acesti bani sã intre în salarii din luna urmãtoare. Mai mult, angajatii din cadrul Complexului Energetic Hunedoara sunt în negocieri si ar urma sã primeascã si vouchere de vacantã, la fel ca toti ceilalti bugetar, dar dupã ce va fi aprobat bugetul companiei. Sindicatele vorbesc si despre faptul cã bugetul va fi suficient de mare, asa încât sã cuprindã toate aceste noi bonusuri pentru angajatii de la CEH. Asta,  pentru cã multi s-au disponibilizat, o parte s-a pensionat si au rãmas mai putini angajati care sã primeascã aceste bonusuri la salariu.
Diana Mitrache