De ce a fost pus sub control judiciar hateganul învinuit de dublu omor

Suspectul a fost lãsat sub control judiciar, dupã circa trei ani de arest preventiv, perioadã în care s-a judecat dosarul teribilei crime din satul Balomir.  Curtea de Apel Alba Iulia a hotãrât în 8 februarie a.c. sã-i înlocuiascã arestul preventiv cu mãsura preventivã a controlului judiciar, decizia fiind definitivã. Potrivit purtãtorului de cuvânt al Curtii de Apel Alba Iulia, Cosmin Munteanu, magistratii  au concluzionat, dupã  evaluarea împrejurãrilor concrete ale cauzei si a conduitei procesuale a inculpatului, cã nu se mai impune mentinerea mãsurii preventive a arestãrii, însã este necesarã luarea mãsurii controlului judiciar pentru buna desfãsurare a procesului penal.
„Suspiciunea rezonabilã cã inculpatul ar fi sãvârsit infractiunile de omor calificat si tâlhãrie calificatã, cât si necesitatea ca privarea de libertate a acestuia sã înlãture starea de pericol pentru ordinea publicã si sã previnã sãvârsirea de noi infractiuni au justificat atât luarea, cât si mentinerea mãsurii preventive. Curtea de Apel Alba Iulia considerã, în baza  propriei sale analize, cã la acest moment  temeiurile care au determinat luarea mãsurii arestãrii preventive, fãrã sã disparã, au suferit o atenuare în urma evaluãrii împrejurãrilor concrete ale cauzei. Caracterul rezonabil al duratei mãsurii arestãrii preventive a fost justificat de Curte pânã la acest moment datoritã  caracterului complex al cauzei. În toatã aceastã lungã perioadã de timp  (3 ani) atât organele de urmãrire penalã, cât si instantele de judecatã au avut o atitudine activã administrând constant probe în încercarea de a solutiona în mod temeinic cauza. La momentul actual, constatãm cã, în ciuda eforturilor organelor  judiciare, cauza nu a fost pe deplin lãmuritã, motiv pentru care Curtea de Apel a repus cauza pe rol în  vederea reluãrii cercetãrii judecãtoresti”, se aratã  într-un comunicat de presã emis de Curtea de Apel Alba Iulia. Hateganul încã este judecat cã ar fi autorul dublei crime din satul Balomir-Hateg.
Maximilian Gânju

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.