Spitalul de Urgentã din Petrosani a ajuns pe retelele de socializare, dar si la Parlament, în mijlocul unui scandal legat de calitatea serviciilor din interior, dupã ce un membru al Comisiei pentru Sãnãtate a dat buzna si a filmat prin aceastã institutie.  A gãsit nereguli, le-a arãtat public, sub genericul „Bãile groazei în Spitalul de urgentã din Petrosani”, dar a  filmat si noua constructie, ca si circuitele nefunctionale ale mâncãrii preparatã la aceastã unitate, spunând cã regretã cã nu poate reproduce mirosul. Managerul spitalului, dr Alin Vasilescu dã vina pe slaba finantare a unitãtii medicale si nu a negat problemele ce sunt de ani de zile aici. Spune, însã, cã nu prea sunt bani si nici nu a reusit decât sã reabiliteze mici pãrti, asteptând sã mute o mare parte din saloane în noua constructie, dar, cu conditia sã primeascã banii  necesari finalizãrii ei.
„Este o problemã ce tine de reparatia capitalã a spitalului.  În gestionarea banilor, am încercat sã îi directionãm spre locurile în care sã putem beneficia de ei. Unul dintre punctele vulnerabile a fost si reparatia bucãtãriei, acum este în curs de reabilitare spãlãtoria, ca atare, punctul unde se  preparã hrana este renovat, la nivelul la care va fi, la final, tot spitalul. Din pãcate, restul clãdirii nu a intrat încã în reparatii. S-a fãcut doar anveloparea,  pentru confortul termic. Circuitele le avem  separate, pe holuri, pe zone, doar ca timp. La un anumit interval orar trece mâncarea, apoi, trece lenjeria si asa mai departe, spatiul fiind acelasi”, a explicat dr Alin Vasilescu. Nu au circuite  moderne, desi bucãtãria este la standarde europene, pentru cã banii nu au ajuns si pentru dotarea cu lift. Existã doar spatiul în care, dacã vor fi bani, vor fi montate douã  lifturi: unul pentru  mâncare si altul pentru vasele murdare, iar pânã atunci, circuitele sunt cele vechi.


„Mâncarea se carã prin acelasi spatii prin care s-a dus ani de zile. Sunt circuite pe care, initial, a fost construit acest spital. Necazul este cã toate au o vechime  de peste 40 de ani. În momentul în care finalizãm reparatia capitalã, circuitul  alimentar va fi foarte simplu, de la bucãtãrie spre toate cele 5 niveluri”, a mai precizat managerul SUP.  Cu toate astea,  doctorul Vasilescu  spune cã nu au fost probleme si cã, în  aceste conditii, reuseste sã aducã la minim numãrul infectiilor  din spital. „Infectiile intraspitalicesti se raporteazã lunar. Pot spune cã, un numãr maxim ce a fost raportat este de 3, într-una dintre lunile anului  trecut. Per total, anul trecut am avut maxim 12 raportãri. Ianuarie si decembrie nu am avut”, a conchis dr. Alin Vasilescu.  Proiectul de reabilitare a unitãtii medicale a început în anul 2013 si trebuia finalizat în 4 ani. Suntem în 2019 si investitia este la doar 20%.  Pânã ce va fi  reabilitatã unitatea  medicalã, circuitele rãmân aceleasi, masa va fi adusã pe un hol unde se simte mirosul canalizãrii vechi si defecte, iar bãile si circuitele rãmân la nivelul prezentat de deputatul USR Emanuel Ungureanu.

VEDETI VIDEO AICI!

Diana Mitrache