Au fost mari nereguli cu privire la gestionarea alimentãrii cu apã a unor spãlãtorii auto din Valea Jiului,  Acum, dupã ce le-au fãcut bransamente separate, sigure, responsabilii firmei care asigurã alimentarea cu apã spun cã lucrurile au intrat în normal, dar toate aceste societãti sunt atent monitorizate.
„Am reusit, în decursul timpului, sã realizãm alt bransament, asa încât sã fie oricând verificat de noi si de ei. Nu avem, în momentul de fatã, suspiciuni, pentru cã ne uitãm în istoricul consumului, al fiecãrei spãlãtorii în parte,  comparativ, una fatã de alta si nu s-au remarcat cresteri si scãderi mari a consumului de apã”, a spus Cristian Ionicã, manager SC Apa Serv Valea Jiului.
Cu ani în urmã, o inspectie a celor de la ape a scos la ivealã cã existau astfel de  societãti care consumau apã cât o garsonierã. Concret, prin anul 2012, în cazul unei spãlãtorii auto, într-o lunã de zile, s-a raportat un consum de 10 metri cubi de apã, Tot atunci, agentii de la societatea de apã au constatat cã existã pizzerii unde consumul lunar indica doar 4 metri cubi de apã facturati, cum existau si spãlãtorii auto si unitãti hoteliere în care consumul nu depãsea 20 de metri cubi de apã.
Diana Mitrache