Parlamentarii României si-au reluat activitatea, dupã o vacantã de o lunã si jumãtate, iar printre cei care au fost prezenti chiar din prima zi s-au aflat si senatorul de Valea Jiului, Cristian Resmeritã, alãturi de colegul sãu de partid, senatorul hunedorean PSD Viorel Sãlan.
Acestia au participat la prima sesiune ordinarã a Senatului României. Pe durata primului semestru al anului 2019 si în paralel cu activitatea legislativã obisnuitã, Palatul Parlamentului va  gãzdui sase evenimente interparlamentare,  care sunt programate a avea loc pânã la data de 30 iunie 2019.
Senatorul Cristian Resmeritã sustiune cã  prima jumãtate a acestui an este extrem de importantã pentru României, ca  de altfel pentru toate statele europene, în  contextul în care în luna mai vor avea loc si noi alegeri europarlamentare.
”PSD este un partid proeuropean si pentru noi toti responsabilitatea pe care o are în aceste luni tara noastrã, care detine presedintia Consiliului European dar si  responsabilitatea pe care o avem în fata alegãtorilor din România si din întreaga Uniune Europeanã, sunt chestiuni care vor marca, desigur, si activitatea politicã din cadrul Senatului”, spune senatorul Cristian Resmeritã.
În plus, senatorul Cristian Resmeritã sustine cã pe agenda de lucru a  senatorilor, în actuala sesiune parlamentarã,  vor figura si o serie de probleme majore  generate de guvernare si de elaborarea pachetelor de legi pe care le asteaptã românii de la alesii lor.