Trei oameni din Cartierul Aeroport au sesizat faptul cã au fost vizitati de angajatii Apa Serv pentru a verifica instalatiile interioare.
Cei de la Ape, însã, atrag atentia cã astfel de verificãri, dacã se fac, au loc doar dupã ce populatia din zonã este înstiintatã  prin afise la scara blocului, iar oamenii care vin, au uniforme si legitimatii. De altfel, toate cazurile au fost raportate de oameni care locuiesc la parterul blocurilor, în zona strãzii Pãcii, Independentei sau Oituz, iar cel care s-a dat angajat a actionat asa, cel mai probabil, ca sã poatã fugi la timp.
„Oamenii au insistat sã intre în casã, iar noi am fost sesizati. Nu am trimis pe nimeni, iar asta ne-a fãcut sã apelãm public. Vrem sã stie toti beneficiarii nostri cã, în momentul în care noi trimitem în teren oamenii, îi puteti identifica foarte usor prin salopeta care are însemne specifice Apa Serv si ei sunt obligati ca, de fiecare datã când intrã în contact cu beneficiarii sã prezinte legitimatia”, spune Cristian Ionicã, manager la SC Apa Serv Valea Jiului.
În aceste acte apare fotografia celui care posedã legitimatia si functia si, dacã nici asta nu vã convinge, pentru cã falsurile pot fi fãcute usor, nu ezitati sã sunati la  dispeceratul firmei. Cineva vã va confirma dacã sunt trimise echipe în teren.
„În momentul în care apar astfel de oameni, fãrã ca noi sã punem afise la nivel de scarã, sau dacã nu e o perioadã în care citim apometrele, sau fãrã restrictii, existã dispeceratul central  la care puteti suna, chiar când e omul în casã. Noi nu facem astfel de actiuni fãrã sã anuntãm locatarii si nu mergem doar la 2 sau 3 locatii, pe scarã. Dacã facem o  verificare, nu merge doar un singur om, ci o echipã, care se poate legitima. Sunt 4 sau 5 oameni care verificã reteaua si nu intrã doar sã vadã cum stã reteaua de apã la interior”, mai spune managerul societãtii de distributie a apei.
Toate cazurile s-au întâmplat sãptãmâna trecutã si, cel mai probabil, cei de la Apa Serv cred cã este vorba despre acelasi om care se dã angajat si care a actionat pe o razã de maxim 1 km.  Asadar, nu dati crezare celor ce spun cã au o  legitimatie si puteti oricând sã verificati asta.  „Pentru orice, sunati la 0254 541861, numãrul de Dispecerat. Pânã vorbiti, cineva verificã în 2 minute, dacã în zona respectivã este programat un control”, a conchis managerul.
Diana Mitrache