Un fum gros îneacã zona Maleia din Petrosani de mai bine de douã zile din cauza gropii de gunoi de la Petrila, care este închisã teoretic, dar în realitate fumegã.  Nimeni nu stie a cui e vina si administratia localã riscã sã fie amendatã.

Deseurile de la groapa închisã de cel putin un an ard cu flacãrã si asta în conditiile în care totul la Petrila a  fost nivelat si acoperit cu steril, tocmai pentru cã acolo nu mai ajung deseuri de luni bune. Din pãcate, însã, fumul s-a putut observa toatã ziua de joi din oras. „De miercuri seara a fumegat si noi am vãzut fumul de pe Maleia chiar”, spune un localnic. „Arde cu flacãrã si ne chinuim sã stingem cum putem. Nu stim cum s-a întâmplat, dar noi am fost trimisi sã acoperim cu pãmânt”, sustine unul dintre muncitorii care joi acopereau cu pãmânt flãcãrile.

Poluarea se vede din oras,pentru cã fumul înecãcios s-a înãltat zeci de metri, iar cei din Petrila au trimis în zonã o echipã care sã intervinã. Autoritãtile locale dau vina pe oamenii care ajung acolo si scormonesc în gunoaie, ori pe vremea mult prea caldã. Asta pentru cã activitatea la groapã este, teoretic sistatã. „Nu stim cine sunt cei pe care am putea sã îi tragem la rãspundere. Noi încercãm sã acoperim cu pãmânt aceastã groapã, dar, din pãcate, cetãtenii care cautã PET-uri si resturi la groapa de gunoi, scormonesc si desfac partea de jos a gropii. Acum si din cauza temperaturilor ridicate, groapa ne-a fãcut anul acesta câteva figuri si s-a auto-aprins”, sustine Vasile Jurca, viceprimarul orasului Petrila.

Cei din primãrie mai spun cã accesul este limitat în zona gropii, dar nimeni nu tine cont de îngrãdirea pusã de edili. „Am instalat o barierã în partea de jos. Am încercat chiar sã împrejmuim groapa, dar s-au furat stâlpii si nu a mers nici asa. Nu putem nici sã asigurãm paza permanentã, iar astfel de situatii se produc, dupã cum vedeti”, a mai adãugat Jurca.

Responsabilii de la Garda de mediu Hunedoara sustin cã groapa este una închisã si au demarat o anchetã. „Aceastã groapã a fost închisã si acolo nu ar mai trebui depozitate deseuri deloc. Nu stim cum stau lucrurile acum, dar la ultimul control al comisarilor de mediu europeni, groapa a iesit foarte bine, era acoperitã cã pãmânt, însã, acum vom face verificãri din nou si cei vinovati vor rãspunde”, a declarat comisarul Cristian Moldovan, seful Gãrzii de Mediu Hunedoara.

O echipã de la mediu va veni la Petrila si va analiza situatia,pentru cã administratia localã riscã sã fie amendatã. Potrivit comisarului Cristian Moldovan, seful Gãrzii de Mediu Hunedoara, amenzile în astfel de situatii sunt de 50.000 de lei pânã la 60.000 de lei în functie de gravitate.

Diana Mitrache