În Valea Jiului, liberalii nu au candidati, iar PDL o regretã pe Ridzi

Liberalii vor merge pe mâna lui Rus, cu speranta cã va fi mai alert în campania electoralã pentru a nu se mai repeta esecul de la locale, iar PDL acceptã si locurile 2-3 si recunosc cã Monica Iacob Ridzi este o pierdere semnificativã.

Miercuri seara, biroul judetean al PNL si-a desemnat prin vot candidatii pentru alegerile parlamentare si a stabilit ca pentru Valea Jiului sã sustinã pe cei ai aliatilor din USL, respectiv pe cei ai PSD. Presedintele PNL Hunedoara, Mircea Ioan Molot, spune cã i se pare normal ca din partea uniunii sã candideze cei care stau mai bine. Este o formã de a spune, pentru cã în Valea Jiului, o zonã preponderent industrialã, chiar si cu mai putini mineri, si cu firme profilate în general pe necesitãtile Companiei Huilei si pe constructii, ca urmare a dezvoltãrii urbane, nu este o zonã în care dominã preferintele de dreapta în rândul alegãtorilor.

”Mi se pare normal ca în situatia în care ei stau mai bine, sã fie sustinuti colegii din PSD, Resmeritã, Rus si Nicula” – a declarat presedintele judetean al  liberalilor.

Întrebat dacã nu cumva, pe colegiul Petrosani-Petrila-Aninoasa, Ioan Rus nu este cea mai bunã nominalizare la Camera Deputatilor, având în vedere cã a fãcut o campanie electoralã ”la pas”, neconvingãtor, la alegerile locale, ca pretendent la functia de primar, si acest lucru l-a fãcut în conditiile în care Tiberiu Iacob Ridzi, PDL, a fost un contracandidat redutabil, drept pentru care Rus a pierdut lamentabil, Molot a fost retinut în afirmatii…

”Eu nu mã amestec, chiar dacã suntem în aliantã. Sunt convins cã s-a analizat foarte bine acest lucru în PSD si mai cred cã Ioan Rus va adopta un ritm mai alert pentru a nu se mai repeta situatia de la locale. Dar vã spun cã în Vale va cîstiga USL, 100 la sutã” – a precizat Mircea Ioan Molot.

PDL a desemnat si el candidatii pe Valea Jiului, dar nici unul nu este de forta Monicãi Iacob Ridzi, spun chiar opozantii politici. În locul ei, pe colegiul Valea Jiului-Est, a fost desemnat Alexandru Lãutaru, un bun profesionist, dar fãrã mare experientã politicã. La fel si pe colegiul Vest, Constatin Brânduse – pentru Camera Deputatilor si Florin Mârza la Senat… Plecarea din PDL a deputatului Monica Ridzi a zdruncinat din temelii încrederea democrat liberalilor în câstigarea colegiului Est, si pierderea singurei ”locomotive” a partidului în zonã.

Presedintele Organizatiei Judetene a PDL, Dorin Gligor, spune cã plecarea din partid a deputatului Monica Ridzi este regretabilã, dar chiar dacã se vor situa pe locurile doi sau trei aceastã campanie electoralã, în vederea alegerilor parlamentare, trebuie abordatã ca o competitie si nu ca o bãtãlie. Ca urmare, candidatii PDL vor merge pe mesajul transmis alegãtorilor.

”Important este mesajul candidatului. Ar trebui sã vedem alegerile ca pe o competitie, nu ca pe o bãtãlie axatã pe oportunism. Sunt sigur cã Monica Iacob Ridzi este o situatie, sã-i spun asa, regretabilã. Am purtat discutii si înainte, si dupã demisie si vom vorbi întotdeauna. Dacã se va întoarce în partid? Este o întrebare la care e dificil de rãspuns” – a declarat Dorin Gligor, liderul judetan al PDL.

De precizat cã din tot spectrul politic al candidatilor, Monica Iacob Ridzi este datã ca favoritã pe colegiul de Est-Valea Jiului, iar Cristian Resmeritã va fi foarte greu de detronat din preferintele alegãtorilor de pe cel de Vest – Vulcan, Lupeni, Uricani.

Ileana Firtulescu

2 thoughts on “În Valea Jiului, liberalii nu au candidati, iar PDL o regretã pe Ridzi

  • 27 septembrie 2012 at 21:55
    Permalink

    Din nou liberalii arunca „pisica” la PSD…si cata liniste si resemnare in tabara pedelistilor…Cat de creduli ne cred unii dintre cei care se dau autocunoscatori ai politicii „mondene”

    Reply
  • 27 septembrie 2012 at 22:51
    Permalink

    ILEANA este prietena cu IOAN RUS ??? cu MONICA ??CU TOTI ??? DEZASTRU POLITIC IN VALEA JIULUI !!!!!!!!!!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *