Petrila, pe harta culturalã cu încã o nominalizare importantã

Petrila este numele care apare din ce în ce mai des pe harta culturalã.  Exploatarea Culturalã Petrila a fost nominalizatã la Gala Premiilor Administratiei Fondului Cultural National. Printre nominalizãrile fãcute de juriul compus din Matei Bejenaru, Cristi Borcan, Paul Dunca, Ioana Ilie, Sandra Jitianu, Lorand Maxim, Irina Petrescu se aflã si Asociatia ”Colonia Veselã” din Petrila.
Proiectul, initiat de voluntarii acestei asociatii, sub conducerea apreciatului om de culturã Ion Barbu, denumit ”Exploatarea Culturalã Petrila” a fost nominalizat la categoria ”Premiul pentru activitate culturalã în (relatie cu) spatiul public”. Acest premiu se acordã unei initiative de activare a spatiului public care valorizeazã memoria colectivã si redefineste identitatea locului.
”Am pus din nou Petrila si Valea Jiului pe harta locurilor cu care ne putem mândri dupã 100 de ani de administratie româneascã. Asadar, dacã mai întreabã cineva ce fac petrilenii prin ”Planeta Petrila”, putem cu totii sã rãspundem clar: activãm spatiul public care valorizeazã memoria comunitãtii constituite în jurul Minei Petrila (cea mai veche exploatare carboniferã de subteran din Valea Jiului)  si redefinim identitatea  post-industrialã a locului (în pofida limitatilor care vãd Valea Jiului doar ca un loc de unde se pleacã)”, spune arhitectul Mihai Danciu, unul dintre promotorii proiectului ”Exploatarea Culturalã Petrila”.
Alãturi de Asociatia  ”Colonia Veselã” din Petrila, pentru aceastã categorie a Premiilor AFCN au mai fost nominalizati: Asociatia Atelier ADHOC, cu proiectul „SubstandardPLUS”, Asociatia Culturalã pentru Interventie Artisticã, cu proiectul „Bãile Culturale Herculane”, Asociatia Montage, cu proiectul „FUCHSIADA”, Asociatia UMA ED România, cu proiectul „Simpozion de Ceramicã Monumentalã «Costel Badea»”. Cea de a patra editie a Galei Premiilor Administratiei Fondului Cultural National pentru organizatii neguvernamentale si manageri culturali îsi va anunta câstigãtorii marti 15 ianuarie 2019 de Ziua Culturii Nationale.
Monika BACIU

Un comentariu la „Petrila, pe harta culturalã cu încã o nominalizare importantã

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.