Vineri, de la ora 15,00, parlamentarii din Hunedoara au fost chemati la o întâlnire la sediul Complexului Energetic Hunedoara.  Sindicatele, dar si  administratia companiei spun cã au nevoie de  sprijin pentru ca, în cele câteva sãptãmâni ce au rãmas pânã la finele anului, sã poatã fi notificatã Comisia Europeanã cu privire la continuarea  activitãtii de extractie la minele Lupeni si Lonea.

„Am invitat conducerea executivã a Complexului: directorul energetic,  directorul Diviziei Miniere  si Directorul Diviziei Energetice, precum si  parlamentarii din judetul Hunedoara. Scopul este pentru a le aduce acestora în atentie problemele curente cu care se confruntã CEH în momentul de fatã si, pe de alrtã parte, sã încercãm sã gãsim o variantã de lucru pe care sã o sustinem toti: sindicate, conducerea administrativã , parlamentari”, a spus Darius Cîmpean, presedintele Sindicatului Muntele.
Trei  dintre parlamentari au spus prezent. „ Am avut contacte atât din partea PNL si vorbesc  de doamna Carmen Hãrãu si Lucian Heius, care au confirmat, cât si din partea PSD, unde a confirmat Cristian Resmeritã”, a mai spus Darius Cîmpean, presedintele Sindicatului Muntele.
PSD si PNL da, USR – nu
Unul dintre parlamentarii care s-a implicat activ în problemele legate de minerit a fost si deputata Cristina Prunã, însã, sindicatele spun cã nu vor apela la serviciile sale,  pentru cã nu este de  partea lor.
„Pozitiile doamnei deputat au fost, de cele mai multe ori, duplicitare. În incidentul de la Lupeni, din momentul în care s-au fãcut concedierile, am avut  surpriza sã ni se spunã cã doamna Prunã a alimentat acea reactie a oamenilor, spunându-le cã e bine sã plece din sistem.  În conditiile acestea, noi nu credem cã doamna Prunã poate face ceva pentru Valea Jiului si asta este  pãrerea noastrã, iar, ca atare, nu am invitat-o la aceastã întâlnire”, a  precizat Darius Cîmpean.
Minerii vor sã cearã, pânã la finele anului,  printr-o notificare pe

care sã o facã Guvernul României, la Bruxelles, continuarea activitãtii miniere la Lonea si la Lupeni. Nu au fost invitati nici europarlamentarii hunedoreni, pentru cã, spun sindicatele, deocamdatã, ajutorul lor nu poate fi dat decât dupã ce Guvernul notificã Comisia de la Bruxelles.
Diana Mitrache