Vin brazii în piete

De miercuri, în piata de la Petrosani vin comerciantii cu brazi naturali. Deocamdatã, vorbim de câtiva producãtori particulari, care îi aduc din zonele în care au pepiniere, iar preturile vor fi stabilite în functie de cerere si ofertã.
„Am primit douã solicitãri, pânã la ora actualã. Ele vin din zona judetului Alba, care vor ajunge din 12 decembrie în piatã, cu brazi tãiati. O altã solicitare a venit din zona Bechet, dintr-o  pepinierã proprie urmând sã vinã de sâmbãtã, 15 decembrie”, a declarat Sorin Cretu, administratorul Pietei Centrale din Petrosani. Pe de altã parte, Directia Silvicã Hunedoara scoate la vânzare în acest an 365 de pomi de Crãciun, brazii urmând a fi pusi în vânzare direct de la depozitele directiei, la preturi între 15 si 25 de lei pentru molizi si 25 si 35 de lei pentru brazi. La Petrosani, însã, vin doar cei particulari în piete, în locurile deja stabilite din anii anteriori. „Cei din zona Bechet vor avea loc în zona de lângã parcarea pietei, iar cei de la Alba vor sta pe platoul de unde se vinde pâinea”, a adãugat Sorin Cretu.
Romsilva a initiat în acest an o campanie prin care îndeamnã oamenii sã cumpere brazi cu rãdãcinile protejate sau în ghiveci, ca, dupã Crãciun, acestia sã poatã fi replantati. În acest an, ei oferã spre vânzare 65.650 de pomi de Crãciun din care 53.040 sunt din specia brad, iar 12.610 sunt din specia molid.
Potrivit reprezentantilor Romsilva, în judetul Hunedoara, oferta de pomi de Crãciun în ghiveci nu prea existã, iar preturile de vânzare pentru pomii din pepinierele Romsilva sunt între  20 si 360 de lei, în functie de dimensiuni si conditiile de livrare.
Diana Mitrache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Fatal error: Uncaught exception 'wfWAFStorageFileException' with message 'Unable to verify temporary file contents for atomic writing.' in /home/cronicav/public_html/wp/wp-content/plugins/wordfence/vendor/wordfence/wf-waf/src/lib/storage/file.php:47 Stack trace: #0 /home/cronicav/public_html/wp/wp-content/plugins/wordfence/vendor/wordfence/wf-waf/src/lib/storage/file.php(650): wfWAFStorageFile::atomicFilePutContents('/home/cronicav/...', '<?php exit('Acc...') #1 [internal function]: wfWAFStorageFile->saveConfig('livewaf') #2 {main} thrown in /home/cronicav/public_html/wp/wp-content/plugins/wordfence/vendor/wordfence/wf-waf/src/lib/storage/file.php on line 47