Discurs despre huila in Parlamentul UE

In sesiunea parlamentara din seara de miercuri spre joi, 28 – 29 noiembrie, s-a vorbit despre huila din Valea Jiului si minele Lupeni si Lonea. A luat cuvântul, dupa cum spun sindicatele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, eurodeputatul Ciprian Claudiu Tanasescu, care a cerut prelungirea activitatii cu productie a celor doua unitati miniere. Acestea sunt, cel putin deocamdata, incluse in programul de restrângere al activitatii si trebuiau inchise inca din septembrie anul trecut.
Atât administratia cât si sindicatele au cerut prelungirea perioadei in care sa mai scoata huila si chiar exista mai multe firme ce fac studii in acest sens. „Sunt o serie de pasi foarte avansati. Exista o corespondenta cu CE, care a indicat institutul de cercetare care sa finalizeze studiul pe care chiar ei le-au cerut, dupa ce noi am invocat studiul INSEMEX. Acest studiu va fi finalizat âintr-un termen relativ scurt si atunci vom avea rezultatele si vom avea raspunsuri”, a spus Darius Cimpean, presedintele sindicatului Muntele, iar directorul CEH a completat: „Noi trebuie sa continuam activitatea, ca atare, ei trebuie sa ne dea un raspuns. Nu e normal ca o mina sa o introduci pe planul de inchidere in 2016, sa ii dai bani in 2017 si sa o inchizi in 2018, in conditiile in care Mina Lupeni are 30 de km de galerie si 150 de ani de functionare. Iar mina Lonea, va avea, in decembrie, 145 de ani de când a luat fiinta, ca atare nu se pot inchide de pe o zi pe alta”, a adaugat Samuel Dioane, director general CEH.
Cei din Valea Jiului spun ca minele nu pot fi inchise si au militat pentru asta, mai ales pentru a mentine locurile de munca din subtern. Cer asta si celor din Parlamentul European, iar una dintre voci s-a facut auzita in noaptea de miercuri spre joi.

Diana Mitrache

Advertisements

12 comentarii la „Discurs despre huila in Parlamentul UE

  • 29 noiembrie 2018 la 10:35
    Permalink

    Bine si pe langa asta vrem sa se faca investitii la Mina Livezeni si Mina Vulcan pentru a deveni rentabila exploatarea Huilei (carbune superior) din valea jiului si pentru a nu mai avea datorii .

    Răspunde
    • 29 noiembrie 2018 la 12:12
      Permalink

      Acum v-a veni si Valter (cel ce stie tot de pe Net si de la mama Omida) sa scrie si el criticand valea jiului si cetateni acestei zone . Valter , va scrie si el sub numele Minerii vaii jiului ca are mintea intunecata de rautate , se crede jurnalist , om de afaceri , gospodar … Mare este gradina ta Doamne ! Valter ateul !

      Răspunde
      • 29 noiembrie 2018 la 12:50
        Permalink

        imi este mila de tine…de halul in care ai ajuns….insa continua sa ai numesti pe toti „Valter”….. chiar crezi ca pe mine ma intereseaza asa tare Valea Jiului aia a ta ????……dupa cum se vede tu il pomenesti pe cel numit de mintea ta primitiva „‘Valter „‘ mai mult decat posteaza el insusi…..mai bine te-ai duce la lucru…. si ti-ai plati facturile restante…….ai avea mai multe de castigat…..dupa cum s-a putut vedea exista semeni de-ai tai care nici macar canalizarea nu si-o platesc…sau mai clar spus …stau cu rahatul in casa asteptand sa il curete altcineva….deschide larg fereastra si admirati compatriotii…admirati felul cum iti arata zona, cum iti arata oamenii ,cum iti arata cladirile si cum iti arata zona ta in general….si nu uita sa ai blestemi pe cei care iti prezinta realitatea….ei sunt de vina…nu tu insati….succes pe mai departe…..continua cu „Valter”‘ din imaginatia ta la nesfarsit…..ai putea sa ai ponegresti si pe cei de la tv care au prezentat si aia „‘Valea Plangerii”‘….cu totii am fi intunecati de rautate……doar tu sa nu cumva sa nu fi intunecat de saracie ,lene ,putoare ,si nemunca …..asteptand solutii salvatoare de la divinitate

        Răspunde
  • 29 noiembrie 2018 la 12:18
    Permalink

    Cu o floare nu se face primavara.Soarta minertului e pecetluita in Vale.Ceea ce se fac ca nu inteleg cei din conducerea CEH si a sindicatelor,e ca raman fara obiectul muncii,adica a avantajele imense materiale,si ca atare ii doare pe ei in basca de muncitorii de rand,care mereu sunt bagati la inaintare.Cu datorii imense si lipsa totala a noii tehnologi in domeniul minier ,cat si a personalului calificat(degeaba multi au hartie ca au absolvit scoala din deal ,doar atat,ca prfesional sunt zero) CEH nu cred ca va primi aviz pozitiv de la Bruxelles.

    Răspunde
  • 29 noiembrie 2018 la 12:41
    Permalink

    se poate continua activitatea dar banii care i-a dat U E pentr inchidere trebuiesc dati inapoi de la bugetul statului….

    Răspunde
    • 29 noiembrie 2018 la 13:30
      Permalink

      Lichidare – asta e cuvantul la ordinea zilei pentru CEH.

      Răspunde
  • 29 noiembrie 2018 la 14:11
    Permalink

    Valter cel ce scrie comentari sub mai multe nume (vezi mai sus) are mintea intunecata de rautate , un ateu convins , critica valea jiului si se crede inteligent citind presa pe NET . Cata prostie si rautate in mintea lui .

    Răspunde
    • 29 noiembrie 2018 la 14:51
      Permalink

      „‘Cata prostie si rautate in mintea lui”‘…..sa dea dumnezeu sa nu aiba dreptate in ceea ce spune …cel pe care voi il numiti „Valter”….

      Răspunde
  • 30 noiembrie 2018 la 23:38
    Permalink

    Cine sustine ca mineritul din Valea Jiului, mai poate continua in halul asta, fara materiale, in criza majora de forta de munca, atat mineri cat mai ales meseriasi, ei bine acela are un interes personal, care nu are nici o legatura cu realitatea!!!!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.