Expert independent pentru realizarea studiului privind prelungirea activitãtii minelor Lupeni si Lonea

Un expert independent agreat de Comisia Europeanã va realiza un studiu privind prelungirea activitãtii minelor Lupeni si Lonea. Un astfel de studiu a fost deja realiza de INSEMEX, însã oficialii Comisiei Europene solicitã statului român un alt document realizat de un institut independent.
Teoretic, cele douã unitãti miniere ar trebui sã îsi înceteze productia la data de 31 decembrie a anului curent. Statul român încearcã sã prelungeascã activitatea celor douã unitãti miniere, însã pentru acest lucru are nevoie de acceptul Comisiei Europene. ”Ministerul Energiei si Consiliul Concurentei au solicitat Comisiei Europene o opinie cu privire la posibilitatea continuãrii activitãtii de exploatare a minelor Lonea si Lupeni, mine incluse în Programul de închidere al minelor necompetitive de cãrbune notificat Comisiei Europene si care au ca termen de închidere data de 31.12.2018. Prin rãspunsul transmis, Comisia Europeanã precizeazã, cã în situatia în care activitatea de exploatare a huilei la minele Lonea si Lupeni ar continua si dupã data de 31.12.2018, întreg ajutorul de stat acordat acestor mine va trebui rambursat de cãtre Complexul Energetic Hunedoara. Deoarece solicitarea de prelungire a termenului de închidere a minelor de huilã a fost motivatã de existenta riscului de autoaprindere a  zãcãmântului în cazul în care rezervele de huilã nu sunt extrase în totalitate, Comisia Europeanã a solicitat desemnarea unui expert independent în activitatea minierã si realizarea unui studiu care sã determine riscurile si sã cuantifice amploarea acestora. Functie de concluziile acestui studiu se va putea adopta o  strategie privind pasii care trebuie urmati”, aratã oficialii Ministerului Energiei. La cele douã exploatãri miniere mai lucreazã în prezent 1700 de salariati din care 682 la EM Lonea si 1018 la EM Lupeni. Conform programului de disponibilizare aprobat în adunarea generalã a actionarilor CEH la EM Lonea vor fi disponibilizati 307 salariati de la data de 31.12.2018, iar la EM Lupeni numãrul salariatilor disponibilizati va fi de 543. Încã din anul 2016, România a notificat Comisiei Europene modificarea planului de închidere al minelor de cãrbune necompetitive, prin includerea în plan a altor douã unitãti de productie a cãrbunelui, respectiv Lonea si Lupeni, în vederea închiderii definitive si  irevocabile a acestora. În data de 24 noiembrie 2016, Comisia Europeanã a  autorizat ajutorul de stat pentru închiderea celor douã mine în valoare totalã de 447.862 mii lei pentru perioada 2016-2024.
“În data de 14.11.2017, autoritãtile române au  notificat o modificare a  ajutorului de stat destinat închiderii minelor de cãrbune necompetitive, aprobat anterior, pentru cele douã mine din cadrul CEH, respectiv Lonea si Lupeni. Prin aceastã notificare  s-a  solicitat prelungirea  termenului de încetare a activitãtii miniere din mina Lupeni (de la 30.09.2017 la 31.12.2018), prelungirea perioadei de acordare a ajutorului de stat pentru mâna Lupeni pentru acoperirea costurilor de productie pânã la data de 31.12.2018, redistribuirea ajutorului  pentru acoperirea pierderilor pentru minele Lonea si Lupeni pânã la data de 31.12.2018, majorarea bugetului pentru acoperirea costurilor exceptionale cu  cca 232 mil lei, de la cca 233 mil lei aprobat prin decizia CE în anul 2016 li redistribuirea costurilor exceptionale pentru  perioada 2017-2024”, mai aratã Ministerul Energiei. La acel moment, Comisia Europeanã a decis sã nu ridice obiectii. Acum, însã problematica CEH s-a schimbat, iar Comisia Europeanã solicit lãmuriri suplimentare.
Monika BACIU

Advertisements

6 comentarii la „Expert independent pentru realizarea studiului privind prelungirea activitãtii minelor Lupeni si Lonea

  • 18 noiembrie 2018 la 21:50
    Permalink

    Sa se faca investitii la Mina Livezeni si Mina Vulcan !

    Răspunde
  • 19 noiembrie 2018 la 11:04
    Permalink

    Sa se faca investitii la Mina Livezeni si Mina Vulcan pentru inchiderea cat mai rapida a acestora !

    Răspunde
    • 19 noiembrie 2018 la 14:51
      Permalink

      Sa se inchida Complexul Energetic Oltenia , lignit carbune inferior !

      Răspunde
  • 20 noiembrie 2018 la 11:05
    Permalink

    Sa traiasca Complexul Energetic Oltenia , lignit carbune inferior dar usor de exploatat si ieftin !

    Răspunde
    • 20 noiembrie 2018 la 20:03
      Permalink

      Sa se inchida Complexul Energetic Oltenia !!! Lignit slab calitativ uni spun ca este pamant de se aducea carbune din Serbia sa poata arde lignitul din carierele din Gorj in Termocentralele din Oltenia …

      Răspunde
  • 21 noiembrie 2018 la 11:33
    Permalink

    Sa traiasca Complexul Energetic Oltenia !!! Lignit slab calitativ uni spun ca este pamant de se aducea carbune din Serbia sa poata arde lignitul din carierele din Gorj in Termocentralele din Oltenia dar este usor de exploatat si pe deasupra si foarte ieftin … si arde foarte bine …

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.