Deszãpezire cu monitorizare prin GPS

Masinile care vor lucra la curãtarea drumurilor judetene vor fi monitorizate prin GPS. Este anuntul fãcut de oficialii Consiliului Judetean Hunedoara, care vor astfel sã se asigure cã se va cunoaste în timp real pozitia autospecialelor de deszãpezire.
Un astfel de proiect a fost implementat, în premierã, în sezonul de iarnã 2015-2016, în mandatul lui Adrian David, cel care a ocupat functia de presedinte al Consiliului Judetean Hunedoara.
“Eu cred, la aceastã orã, prin datele pe care le avem, cã operatorii desemnati în urma unei licitatii sunt pregãtiti (pentru interventii, n.r.). Cu GPS-urile care sunt montate pe toate masinile vom sti, la orice orã, în ce parte a judetului se aflã acestea si o sã-i putem trage la rãspundere pe  operatori”, a declarat, în cadrul unei conferinte de presã, Costel Avram, administratorul public al judetului Hunedoara.  El a mentionat cã în caietele de sarcini au fost trecute si conditii de timp care vor trebui respectate de cãtre firmele de deszãpezire. Astfel, în functie de importanta drumului judetean, interventiile de curãtare si deszãpezire vor trebui executate în cel mult 6, 12 sau  24 de ore.
“Este pentru prima datã când stim exact cã drumurile trebuie curãtate si deszãpezite în 6, 12 si 24 de ore, în functie de categoria acestora. Sperãm cã aceste cerinte sã fie îndeplinite de operatorii care vor actiona pentru deszãpezirea drumurilor”, a precizat Avram.
Bugetul alocat pentru finantarea lucrãrilor de deszãpezire este de 2,5 milioane de lei, pânã la 31 decembrie, urmând ca anul viitor platã sã se facã în conformitate cu prevederile legale. CJ Hunedoara are în administrare 1.317 km de drumuri judetene. În stocuri se aflã 8.400 de tone de nisip, 710 tone de sare si 45 de tone de combustibili.  În cele cinci zone ale judetului Hunedoara se va interveni cu 96 de utilaje. De precizat este faptul cã pe mandatul  lui Adrian David s-a implementat si sistemul de tracking online a masinilor de deszãpezire. Astfel, hunedorenii puteau vedea în timp real unde se aflã utilajele.
Monika BACIU

Un comentariu la „Deszãpezire cu monitorizare prin GPS

  • 14 noiembrie 2018 la 19:29
    Permalink

    Rugam Consiliul Judetean Hunedoara (PSD) sa asfalteze drumul judetean din Parang , drumul judetean Valea de Pesti , …

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.