Douã femei pot salva mineritul din Vale

Premierul României  Viorica Dãncilã si comisarul european Corina Cretu sunt pe cale sã aducã luminita de la capãtul galeriilor de minã din Valea Jiului.  Darius Cîmpean, presedintele Sindicatului Muntele spune cã cele douã vor pleca în luna decembrie la Bruxelles unde se preconizeazã cã va putea fi convinsã Coimsia Europeanã sã prelungeascã exploatarea huilei în minele de la Lupeni si Lonea.
Sunt decizii luate în urma unor întâlniri ce au avut loc la începutul acestei sãptãmâni la Bucuresti, iar timp pentru a lua astfel de decizii încã mai este. „S-au stabilit niste pasi de actiune în perioada urmãtoare, urmând ca în data de 5 decembrie, atât Premierul României, cât si doamna comisar european sã aibã o întâlnire la  Bruxelles cu comisarul pe probleme de energie, pentru a încerca sã solutionãm aceastã problemã. Doamna premier a fost foarte deschisã si ne-a asigurat de întreg sprijinul sãu pentru a încerca sã rezolvãm aceste probleme”, a declarat Darius Cîmpean, presedintele  Sindicatului Muntele din cadrul CEH.
Nu doar prelungirea activitãtii extractive la cele douã mine a fost discutatã cu cele douã doamne, ci si ce se va întâmpla cu Complexul Energetic Hunedoara, lucru ce va fi lãmurit în câteva zile.
„Am atins o grãmadã de lucruri care apasã pe functionarea complexului energetic. Si în acest sens, urmeazã ca peste douã sãptãmâni sã aibã loc o întâlnire cu functionari din mai multe ministere, pentru a se stabili directia de actiune pentru CEH”, a adãugat Cîmpean.
Mai mult, reprezentantii minerilor au vorbit si despre ordonanta 36, care îi vizeazã pe cei angajati, iar pentru a rezolva aceste probleme stringente, încã mai este timp. „Comisia Europeanã este notificatã de aproximativ douã luni despre aceste solicitãri ale noastre. Urmeazã acum sã fie notificatã, pentru cã a fost un aspect pe care l-am identificat dupã întâlnirea cu doamna Corina Cretu. La CE a ajuns putin distorsionatã informatia, deoarece se considera cã cele douã mine au fost introduse pe program de închidere  în 2010, dar noi toti stim cã  acestea au fost intruse pe închidere în anul 2016. Noi zicem cã este timp”, a conchis liderul sindicatului mineresc.
Comisia Europeanã este forul care ar putea accepta sã fie continuatã activitatea la aceste mine din Valea Jiului, însã, rãmâne de vãzut dacã va agrea ideea de a investi în activitatea de extractie.
Diana Mitrache

12 thoughts on “Douã femei pot salva mineritul din Vale

  • 31 octombrie 2018 at 19:26
    Permalink

    Cel mai important pentru mineritul vaii jiului este sa se faca investitii la Mina Livezeni si Mina Vulcan pentru a fi rentabil huila din valea jiului si a nu mai avea CEH datorii !

    Reply
  • 1 noiembrie 2018 at 09:43
    Permalink

    se vor rezolva toate problemele ,se vor sterge datoriile prin schimbarea numelui a ceh-ului,se vor face investitii masive in minerit îar cei care vor pleca din sistemvor primii sume considerabile de bani din fondurile UE

    Reply
  • 1 noiembrie 2018 at 09:59
    Permalink

    ziarul ar trebui sa opreasca comentariile deoarece se strange prea multa energie negativa asupra minelor mai ales asupra minelor vulcan si lonea si asta nu este bine ….

    Reply
  • 1 noiembrie 2018 at 10:43
    Permalink

    Sa se faca investitii masive in si pentru inchiderea C.E.H. – ului !!! sa fie alocate fonduri suficiente pentru a fi acordata o ordonanta decenta pentru tot personalul C.E.H. – ului !!!

    Reply
  • 1 noiembrie 2018 at 11:04
    Permalink

    Da. Sa fie bine ca sa nu fie r?u!

    Reply
  • 1 noiembrie 2018 at 12:26
    Permalink

    „La CE a ajuns putin distorsionatã informatia, deoarece se considera cã cele douã mine au fost introduse pe program de închidere în 2010, dar noi toti stim cã acestea au fost intruse pe închidere în anul 2016.”
    asta se cheama gargara sindicala 😛 adica noi vrem sa facem, sa dregem, dar,,,eroarea de mai sus nu ne apartine,,,, vad ca se consuma multa ata alba pentru a se carpi greselile din trecutul apropiat 🙂

    Reply
  • 1 noiembrie 2018 at 12:34
    Permalink

    E momentul potrivit pentru cei care detin ” Birturi si Crasme „(aprovizionati-va de pe acum cu mahoarca ordinara in cantitati industriale )….banii pe care ai veti primi drept plati compensatorii …acolo se vor regasi…la fel ca si in vremurile trecute ..locuintele gratuite primite de la sfanta mina ,ordonantele de urgenta ,pensionarile anticipate ,platile compensatorii ,bonusurile…toate vor avea ca si atunci …si acum ….destinatia finala – „Birtul si Crasma”…..va veti dezvolta teribil zona ,veti prospera de numa in viitorul apropiat…de pe acum explodeaza manelele si petrecerile in faimoasele voastre cartiere…pe viitor insa… in maxim 2 ani „Dumnezeu cu Mila” si ‘Doamne Ajuta’….vor fi din nou „‘Patronii „‘ de vina… „Bobtan”‘ ‘Primaru si Politicul „‘….si binenteles … ”Vestul Salbatic ” ……sa curga bautura si manelele….si inmultiti-va la numar …ca acum e momentul

    Reply
    • 1 noiembrie 2018 at 14:52
      Permalink

      Zise samanul paharu, asta bine inteles dupa sedinta de voodoo, ce esti ma vreun fel de sluga a dracului? Cred ca ai bagat ordonanta si amu esti suparat ca nu ai pensie dupa ce si banii tai ii cheltuisi la birtut, te muta-si o leaca mai la nord-est si dezvoltasi o cultura a muncii. Supararea unora pe o zona sau companie este fondata decat in cazul in care persoana in cauza este, a fost rezidenta sau angajata in acea zona. In fapt Paharule se subîn?elege originea ta prin numele generic…. ai fost miner, te-ai lichidat la mai multe pahare cu bani de ordonanta iar acum faci parte din elita muncitoreasca metropolitana, suparat pe cei de un leat cu tine care ies la pensie si tu mai ai de bagat orbeste pana la 65 ani.Fantastic.

      Reply
      • 1 noiembrie 2018 at 16:56
        Permalink

        din cilcul Valter …de la un alt analfabet cu doi dinti in gura …..restul pauza …….care nu stie sa scrie sau sa foloseasca tastatura unui calculator aflu ca am fost miner …pffff……”DOAMNE MARE ITI ESTE GRADINA” …….Aici e fraza demna de filmele de comedie ….”.In fapt Paharule se subîn?elege originea ta prin numele generic…. ai fost miner, te-ai lichidat la mai multe pahare cu bani de ordonanta iar acum faci parte din elita muncitoreasca metropolitana, suparat pe cei de un leat cu tine care ies la pensie si tu mai ai de bagat orbeste pana la 65 ani.Fantastic .”………… …..Sunt al naibi de suparat pe voi….va si invidiez ,la ce situatie aveti acolo in zona ….nu poti fi altfel decat invidios ……la ce aspect al zonei aveti ,la ce gandire si ce apucaturi ,IN SPECIAL LA CE POFTA DE MUNCA AVETI….nu pot fi altfel decat invidios ….. sunt teribil de invidios si pe valoarea pensiei voastre uriase…..o sa va ajunga pentru „obiceiurile zilnice”…….in schimb…..”nea tarnacop ” ia-ti lampasul pe cap amintire de la mina…..ca o sa ai nevoie de el …in maxim 2 ani….in coliba sub cerul liber ….sau in „blocul tau luxos si valoros” de asemenea iti va fi de folos……si bucura-te de pensia „uriasa” …insa pune-ti ceva banuti la ciorap….ca vor veni vremuri grele acolo

        Reply
  • 1 noiembrie 2018 at 18:07
    Permalink

    „Viorica Dancila si Corina Cretu sunt pe cale sa aduca luminita de la capatul galeriilor” .Sper sa nu fie „luminatia” ca tot e 1 noiembrie azi,metaforic vorbind !

    Reply
  • 2 noiembrie 2018 at 13:12
    Permalink

    Asteptam fonduri nerambursabile de la U.E. pentru a putea fi folosite la inchiderea totala a C.E.H. – ului si acordarea de salarii compensatorii ( ordonanta ) tuturor angajatilor.

    Reply
  • 5 noiembrie 2018 at 06:55
    Permalink

    Nu stiam ca vida dancila este femeie . Nici macar nu stiam ca este om….

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *