Din 3 catarge, va fi al 4-lea, la Iscroni

Desi s-au certat luni de zile pe ideea de a monta catargele Centenarului, pe pretul acestora si pe oportunitatea lor, acum, consilierii judeteni au aflat, în ultima sedintã, cã aceste catarge aniversare nu vor prinde la timp data de 1 decembrie 2018.
Asa se face ce acum singurul care va fi montat este cel de la intrarea dinspre Defileul Jiului în zona Vãii Jiului, însã, acesta va fi amplasat la intersectia DN 66, cu DN 66A la Iscroni, pe banii unui investitor privat. Cât priveste restul catargelor, Mircea Bobora, presedintele C J Hunedoara a explicat de ce nu se fac acum, desi contrele între consilierii judeteni au început din iulie 2018, când au aprobat construirea a 3 catarge suport la  Brad, Simeria si Orãstie, la suma de 533.917 lei.
„Împreunã  cu executivul CJ si îmi asuma asta, am decis sã venim în fata dvs sã solicitãm o aprobare pentru ceea ce înseamnã constructia. Asta se întâmpla în luna iulie. Am fost preocupati în mod deosebit, noi, ca executiv, de echilibrarea bugetului asa încât sã rãspundem unor prioritãti. De aceea, s-a hotãrât sã folosim banii nestiind ce urmeazã în octombrie – decembrie, plus cã a durat mult proiectarea si noi am venit cu propunerea sã construim cele trei catarge în Anul Centenarului. El începe de la 1 decembrie 2018 si se terminã la 1 decembrie 2019. Deci, începe peste o lunã si ceva si se finalizeazã în 2019. Am decis ca fiind posibilã, fãrã riscul de a fi luati banii sã acoperim  eventuale necesitãti pentru Protectia Copilului, educatie, scoli,  Ca sã nu lãsãm fãrã catarge zonele, ne asumãm responsabilitatea achizitionãrilor, la capitolul destinat mobilierului stradal a 3 catarge standardizate, pe care le vom monta ulterior. Nu se efectueazã în anul premergãtor Centenarului, care începe în 1 decembrie 2018”, a explicat Mircea Bobora, presedintele C J Hunedoara. Nu toti consilierii au agreat ideea de a monta catargele dupã 1 decembrie 2018, iar o parte chiar au cerut ajutorul profesorului Hirghidus, care nu i-a lãmurit, însã: „Se pare cã si cronologia este interpretabilã si lucrul acesta rãmâne de vãzut”.
Acestea fiind spuse, singurul catarg aniversar ar putea flutura un drapel urias la intrarea dinspre Defileul Jiului în zona Vãii Jiului, foarte aproape de locul în care, acum 100 de ani, era granita dintre România si Austro-Ungiaria. Investitia este una privatã si nu are legãturã cu catargele pe care Consiliul Judetean. Gheorghe Ile, primarul din Vulcan, spune chiar cã ideea a fost a lor, a celor care vor si finanta lucrarea si a fost luatã înainte ca la Deva, în Consiliul Judetean, sã fie votat proiectul de hotãrâre privind ridicarea unor catarge similare în alte orase ale judetului.
Diana Mitrache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.