Cum ajunge apa la robinet?

„Am învãtat cã apa se curãtã printre niste drumulete”. Asa ne-a explicat o fetitã venitã în vizitã la Statia de tratare a apei. Sunt cuvinte simple ce aratã cât de multe au înteles cei mici din lectia oferitã de specialisti, undeva în afara clasei.
Desi sunt numai în clasa a III-a, o clasã întreagã de copii din Petrosani a gãsit de  cuviintã sã vinã, în Sãptãmâna altfel, la o statie de tratare a apei. Si toti au avut ce sã învete aici, ba, mai mult, ei spun cã le vor povesti si pãrintilor lor despre experienta aceasta, în urma cãreia au aflat cum apa de la robinet nu vine ea chiar din munte.
„Mi-a plãcut azi aici, mai ales în camera în care se verificã calitatea apei, punând clor si alte substante în apã. Nu stiam pânã acum”, ne-a spus unul dintre elevi.
„Am vãzut cum se epureazã apa, cum  mizeriile se duc într-un râulet, iar în laborator cum se amestecã apa cu Clor. Nu stiam. Am avut mult de învãtat. Mã ajutã tot ce am aflat. O sã le povestesc la mami, la bunica si  la toti cei pe care îi cunosc”,ne-a spus entuziasmatã o altã fetitã. ”Am asistat la curãtarea apei, ocazie cu care am aflat cã ea nu vine din munte, ci se curãtã, merge pe un drumulet si acolo va scãpa de vietuitoarele ce stau în ea”, spune un alt elev.
„Apa este foarte importantã si ea vine din Jiu, este curãtatã de  filtre si am învãtat cã ea este abia apoi bunã de bãut. Trece aici prin mai multe etape. Vine din Jiu si apoi ajunge la robinetele noastre, dupã ce a fost tratatã cu Clor”, a fost explicatia unei alte fetite.
De fapt, specialistii de la statia de tratare a apei de pe Jiet nu au fãcut decât sã le arate copiilor cã apa, dupã ce este captatã, este trecutã  prin procedee fizice si chimice, iar abia apoi ajunge la robinet.
„Le-am arãtat fluxul tehnologic al statiei si felul în care se trateazã apa, de când ne intrã în statie, pânã la iesire, cu toate treptele de tratare si dezinfectie. Am fãcut-o tocmai ca sã priceapã si ei cã apa nu vine usor la robinet”, a spus Mihaela Sitea, inginer la Statia de tratare a apei Jiet.
Ideea unei astfel de vizite a apartinut dascãlilor, care cred cã astfel de lectii îi ajutã pe cei mici sã constientizeze cã apã trebuie economisitã si pretuitã. „Suntem în Sãptãmâna Altfel si copiii sunt foarte încântati cã pot învãta lucruri noi, într-o altã modalitate, decât cea traditionalã si, drept urmare, au fost foarte dornici sã afle totul despre drumul pe care îl parcurge apa de la sursã la robinetele noastre si cum devine ea potabilã”, a motivat prezenta lor la statie, Carmen Cristina Popa, învãtãtoarea clasei.
Lectiile în afara clasei sunt oricând binevenite, iar pentru toatã lumea are nevoie de apã, cei mici au asistat la o lectie de care, cu sigurantã îsi vor aminti. Asta, mai ales cã au fost si premiati pentru participare.
Diana Mitrache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *