Au vãzut tãri noi, au descoperit civilizatii despre care nu stiau mare lucru, dar, în primul rând, si-au îmbogãtit bagajul de cunostinte.
Este vorba despre studentii de la Petrosani, care au participat pânã acum la numeroase schimburi de experientã prin Erasmus+, un proiect ce leagã lumea celor ce sunt pe bãncile scolilor. Cum au vãzut cei care au participat la aceste schimburi, ne spun chiar ei. „În primul rând, participarea mea a însemnat dezvoltare personalã, deoarece înainte de a vizita Europa vreodatã, am ajuns pentru prima datã în Spania, datoritã acestei burse Erasmus si am fãcut practicã la o agentie de turism si de alte douã ori la o agentie imobiliarã. Cu multã experientã m-am ales acolo. Am vãzut cã oamenii din Spania, spre deosebire de cei din România, sunt mult mai deschisi, sunt binevoitori si experienta aceasta de viatã m-a fãcut sã mã îndrãgostesc de aceastã tarã”, a spus Alina Chirileac, studentã la Universitatea din Petrosani.
„Eu m-am ales cu cea mai frumoasã experientã din viata mea. A fost extraordinar. Eu mi-am desfãsurat practica într-o tarã foarte  frumoasã, departe de hotarele României, în Turcia, pe malul Mãrii Mediterane.  Am vãzut atât de multe locuri si nici nu vã imaginati ce frumos e acolo, dar nu se comparã cu România. Noi atât de mult am dus, acolo, dorul acestei tãri. M-am ales cu experientã serioasã. Specializarea mea fiind managementul strategic al afacerilor, am rugat managerii uneia dintre cele mai mari companii de turism din Antalya, sã îmi dea cât mai multe sarcini mai apropiate de specializarea mea si asta a fãcut foarte mult. Am vândut, am lucrat cu agenti din Europa, din Kazakhstan, Iran, Irac, Siria si pot spune cã a fost o experientã foarte frumoasã”, a adãugat si Constantin Pahomea, masterand la Universitatea din Petrosani.
Profesorii de la Universitatea din Petrosani sunt foarte încântati de ceea ce fac peste hotare acesti studenti si chiar îi  încurajeazã, nu doar sã meargã în practicã, ci chiar sã urmeze acolo cursuri. „În fiecare an avem cam 80 de studenti ce merg în acest tip de proiect ERASMUS +. Anul trecut, au fost 84 si cam 50 de cadre didactice, ca si vreo 10 din personalul administrativ. Rolul acestor proiecte este de a  compara învãtãmântul de la Universitatea din Petrosani, cu cel din alte universitãti din Europa, dar si cadrele didactice vãd ceea ce se întâmplã în firmele din Europa si în activitatea de cercetare si didacticã. Vrem ca, din ce în ce mai multe cadre didactice sã participe la activitatea de predare, nu doar la cea de  vizitare a intreprinderilor si vrem ca, din ce în ce mai multi studenti sã nu meargã numai în practicã, timp de 3 luni, ci sã meargã 6 luni sau 1 an, sã urmeze acolo cursuri, sã le promoveze si apoi noi  sã le echivalãm notele”, a spus prof univ  dr ing habil Sorin  Mihai Radu, Rector al Universitãtii din Petrosani.
„Vrem sã promovãm si în acest an acest program. Acum avem 77 de burse pe care le oferim studentilor nostri, de studiu sau practicã în tãrile UE. Sperãm sã fie primit la fel de bine si în acest an, iar noi  sã  folosim toate  mobilitãtile”,  a adãugat si prof univ dr habil Eduard Edelhauser, prorector  al Universitãtii.
Universitatea din Petrosani colaboreazã, pe acest gen de proiecte ERASMUS +, cu universitãti si firme de profil din cel putin 15 state ale Europei si nu numai, cum ar fi:  Germania, Franta, Spania, Italia Polonia, Cehia, Turcia, Ungaria si altele.
Diana Mitrache