Sume uriase au fost acumulate, de cei arondati la asociatiile de proprietari, cã datorii la furnizorul de apã. Asta, din cauza numeroaselor probleme  si procese în care acestea au fost prinse, iar acum, de când s-a constatat cã, dacã locatarii sunt preluati la plata directã, nu mai sunt probleme grave.
Tocmai de aceea, reprezentantii Apa Serv spun cã vor sã preia toti locatarii la plata directã, indiferent dacã au sau nu racorduri separate.
„Nu pot sã zic cã e o campanie agresivã, dar, insistãm la fiecare asociatie cumva ca oamenii sã rãmânã membri ai asociatiei, dar plata serviciilor sã se facã la noi. Pentru cã, din cele 21 de asociatii pe care avem la nivel de Apa Serv, cu 18 avem procese. 70 %  din creantele noastre sunt creante pe care le regãsim la asociatiile de proprietari. Am fost obligati si sã luãm douã asociatii la încasarea directã, din cauzã cã au murit cei care le administrau si alte douã  din Lupeni, unde erau probleme, iar acum putem spune cã, de când sunt la noi, nu mai avem probleme”, a spus Cristian Ionicã, managerul SC Apa Serv Valea Jiului.
Mai mult, nici nu mai este absolut necesar sã îsi bransamente separate locatarii, dacã vor sã plece din asociatiile de proprietari.
„De-a lungul timpului, nu am reusit sã realizãm bransamente individuale la nivelul întregii scãri si avem scãri unde toti sunt bransati individual, dar si scãri unde nu sunt, iar noi îi luãm la plata directã si în aceste conditii”, a mai adãugat managerul Apa Serv. Cele mai multe asociatii sunt somate si acum pentru cã nu îsi achitã nici mãcar factura curentã la apã. Sunt procese în curs, iar din totalul celor  existente, în afarã de cele  4 preluate la plata directã la Lupeni, doar douã îsi achitã factura curentã la zi.
Diana Mitrache