Pestera Bolii – locul nenumãratelor legende!

Pestera Bolii este cu adevãrat un loc de legendã, povestile tesute în jurul obiectivului turistic de lângã Petrosani fiind fascinante pentru vizitatori. De la comorile ascunse de daci si apãrate de nãluci si pânã la o aparitie misterioasã în stânca pesterii, toate îi poartã pe vizitatori într-un basm.
Grija deosebitã arãtatã obiectivului turistic de custodele Imre Szuhanek, iluminatul de efect ori evenimentele culturale organizate atrag vizitatori din întreaga tarã ori chiar de peste hotare.
”Sunt nenumãrat povesti fascinante legate de Pestera Bolii, prea putin puse în valoare. Noi, cei de la ”Povestea Locurilor”, încercãm sã le punem în luminã, sã-i fascinãm pe cei care viziteazã obiectivul turistic. Vrem sã-i spunem turistului povestea Pesterii Bolii asa cum nimeni nu a mai spus-o. Prea putini sunt cei care cunosc legenda Fecioarei Maria cu Pruncul în brate, chiar dacã au vãzut imaginea, pentru cã este usor vizibilã pe peretii pesterii. Eu am aflat de aceasta în urma unei discutii purtatã cu domnul Emil Pãrãu si am descoperit cã nu este cu adevãrat valorificatã. Dacã vrei sã spui povestea locului, trebuie sã te folosesti de ceea ce ai la îndemânã. La fel, inima din pesterã este ceva palpabil, o imagine pe care turistul poate sã o si vadã iar povestea ei îi alimenteazã imaginatia, îl va fascina”, explicã Daniel Rosca de la ”Povestea Locurilor”.
Rugãcinea Jupânesei la icoana de pe peretii pesterii
Una dintre legendele puse acum în valoare la Pestera Bolii spune cã stãpâna pãmânturilor si a pãdurilor din jurul Pesterii Bolii, zestre de la pãrintii sãi bogati, o mândrã domnitã pe nume Jupãneasa, se roagã la icoana apãrutã pe stânca din pesterã. ”Neînfricatã, ca toti Getii, frumoasã dar si trufasã îsi dorea în tainã ca iubitul ei chemat la luptã de Marele Lup Alb sã se întoarcã acasã cât mai degrabã din rãzboiul purtat cu dusmanii în zãri îndepãrtate. Coboarã în Pesterã la icoana Sf. Fecioare Maria, aparitie misterioasã în stâncã , rugându-se fierbinte, poate prea fierbinte, ca Sfânta sã-i dea calea prin care sã-l readucã acasã, cât mai repede, pe iubitul plecat la rãzboi. Fecioara Maria îi îndeplini dorinta neînduplecatã de a pleca în nemãrginite zãri,transformând-o într-un pârâias cu unde cristaline ce curge vijelios la vale si îsi cheamã etern frumosul si viteazul sãu iubit”.

Legenda fetelor de mãritat

O altã legendã spune cã în vremurile îndepãrtate, se afla în preajma pesterii într-un conac, o familie bogatã ce stãpânea pãdurile si pãmânturile din zonã. Familia avea douã fete. Cea mare de o  frumusete rarã, cu ochi verzi ca verdele codrilor pe care-i colinda, dar prea mândrã, trufasã si de multe ori rãutãcioasã, îndepãrtând numerosii petitori mai sãraci ce o voiau de sotie. Fiica cea micã, mai putin frumoasã, cu ochii albastri, cu privirea blândã si caldã, era tristã, neîmpãcatã, cã nici un crai al locului nu o curta. Într-o iarnã geroasã, când pestera era îmbrãcatã într-o mantie de brumã si turturi strãlucitori de gheatã, surorile s-au oprit în acest loc, iar când cea micã s-a întors, a  strigat surprinsã de uimire: „Uite surioarã inima întoarsã a pesterii!”. Fata cea mare s-a uitat trufasã si cu mândrie în glas a întrebat: „Inimã rãsturnatã, eu când mã mãrit?” În noaptea urmãtoare fata cea micã a avut un vis. Cobora cu sora cea mare în pesterã într-o primãvarã minunatã,  inundatã de verdeatã si flori. Ajunsã în fata inimii rãsturnate din pântecele muntelui auzi o voce blândã si fermecãtoare: „Fetelor, voi sunteti de mult de mãritat, ceea ce vã doriti în tainã. Dacã veti alege dintre petitori dupã placul inimii voastre, veti fi mãritate pânã la Nasterea Domnului. Opriti-vã o clipã de rugãciune la icoana Maicii Domnului din adâncul pesterii si la întoarcere rugati-vã pentru împlinirea visului vostru în strãlucirea luminii inimii mele”. Mezina, uimitã de viziune, a strigat spre bolta înaltã a pesterii: „Oare se va întâmpla aceastã minune? ”În acel moment o voce gravã si puternicã, venitã din strãfundul muntelui i-a rãspuns fetei: „Dacã voi veti alege miri dupã dorinta inimii  voastre, promisiunea  zânei pesterii se va împlini. Dacã gerul si gheata avutiei va stãpâni inimile, veti rãmâne nemãritate si triste pânã la adânci bãtrâneti, trãind fãrã rost în aceastã lume creatã prin dragoste de Dumnezeu”. Cu inima deschisã si încrezãtoare, fata cea micã a  îngenunchiat în lumina inimii rãsturnate rugându-se pentru împlinirea visului. Nu dupã mult timp a fost petitã de o mândrete de flãcãu si nunta de basm s-a împlinit.
Tãrâmurile lupilor – Stindardul getic
Aparitia misterioasã în stânca pesterii a imaginii Fecioarei Maria cu Pruncul (foto) în brate este  oarecum cunoscutã. ”Mai putin cunoscut este faptul cã dacã întorci aceastã imagine rezultã o nouã ilustratie extrem de  sugestivã – stindardul getic – lupul DRACO / DRACON (foto). Poate sã fie o imagine sugestivã pentru perioada de tranzit de la prima religie monoteistã din lume la crestinism”, mai spune Rosca. Cert este cã si în jurul ”inimii” existã o poveste putin spusã. Se zice cã înainte de rãzboiul cu romanii, în muntii sãlbatici ce îl adãposteau pe Marele Zeu al Getilor se afla un preot cu pletele si barba albe ca neaua. Credinta, curajul si dârzenia lui erau cunoscute nu numai de oameni si de Zeul Zamolxis, ci si de fiarele pãdurii cãrora le cunostea graiul trãind cu ele în bunã întelegere. La îndemnul Marelui Zeu preotul acceptã cu bucurie transformarea în Marele Lup Alb devenind astfel conducãtorul în luptã si în timp de pace a tuturor haitelor de lupi de pe cuprinsul Marelui Imperiu Getic. El, Marele Lup Alb, trebuia sã vegheze la libertatea Getilor si a pãmânturilor asteptând clipele în care Zamolxis îi va cere ca prin urletul sãu de luptã sã adune haitele de lupi si stãpânii pãmânturilor, ca împreunã, sã înfrângã prin luptã si sã alunge dusmanii ce râvneau la teritoriul lor. Imperiul Getic este cunoscut cã fiind singurul popor care de la  începuturi s-a rugat si a ascultat de o singurã divinitate supremã – Marele Preot Zamolxis. Astfel misiunea de crestinizare a apostolului Sf. Andrei în “Tãrâmurile lupilor” cãlãuzit de multe ori de însãsi marele Lup Alb nu a avut nici un fel de piedici. De altfel,  printre sihastrii din Muntii Carpati circulã o legendã potrivit cãreia ultimul mare preot al lui Zamolxis l-a cunoscut pe Iisus si apoi pe apostolul Sf. Andrei.  Ei vorbesc despre o “tainã” a trecerii Getilor la crestinism pãstratã cu sfintenie de-a lungul  timpului, transmisã de la un pusnic la altul ca  expresie a continuitãtii de credintã pe aceste meleaguri.
Pestera Bolii se gãseste la câteva sute de metri de soseaua Petrosani – Hateg (DN 66) si este cu adevãrat un obiectiv reprezentativ pentru Valea Jiului.
Maximilian Gânju
Sursa foto: ”Povestea Locurilor”

3 thoughts on “Pestera Bolii – locul nenumãratelor legende!

  • 5 octombrie 2018 at 11:58
    Permalink

    Fiecare vede cat il duce capul……. Eu nu vad decat un perete scorojit…..

    Reply
    • 5 octombrie 2018 at 21:41
      Permalink

      tu nu vezi nimic bun in valea jiului , prostan ce esti , numai critici valea jiului

      Reply
  • 9 octombrie 2018 at 19:47
    Permalink

    Bai, iste(o)ricilor. Zalmoxis nu a fost zeu. Mai deschideti o carte de istorie, nu o carte cu tot felul de ineptii istorice(isterice). Habar nu aveti istorie, iar materialul asta sau ce vrea sa fie reportaj, reclama mascata, iar geti erau numiti cei din Campia Romana, la noi aici se numeau daci.
    Chiar ca tot materialul este o legenda cap-coada. Pam-Pam.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *