Solicitãri pe marginea strategiei energetice

Strategia energeticã a României, lansatã în dezbatere publicã, este una care îi multumeste, într-o oarecare mãsurã, pe sindicalistii de la Complexul Energetic Hunedoara. Reprezentantii Sindicatului Muntele au transmis, însã, o adresã pe marginea strategiei energetice.
“Noi am trimis hârtii pentru a aduce unele  modificãri. Partea bunã din strategie este cã se vorbeste, pentru prima datã, despre Complexul Energetic Hunedoara si despre huilã. Partea care nu ne-a plãcut si am cerut modificarea a fost legatã de cãrbunele din Valea Jiului, pentru cã nu stim de anul din câte mine îl vom scoate, din douã sau din patru (în conditiile în care minele Lupeni si Lonea îsi vor  înceta activitatea de  productie la finalul acestui an –n.r.). Pe noi ne mai supãrã încã un lucru: Mintia este prinsã pe strategie cu un grup, fãrã sã se  precizeze pe ce este. Noi dorim ca acel grup sã fie pe cãrbune”, a declarat Darius Câmpean, presedintele Sindicatului Muntele.  Strategia energeticã aratã cã necesarul de huilã pentru producerea energiei  electrice si termice va fi asigurat din  productia minelor Vulcan si Livezeni completat cu necesarul  din import, pânã la  reconfigurarea capacitãtilor termoenergetice nerentabile de pe huilã pe altã resursã energeticã primarã mai  eficientã. Cãrbunele din Valea Jiului este dificil de exploatat, costurile fiind ridicate. Rezervele de huilã ar mai ajunge încã 100  de ani, însã din cauze  economice se pune lacãtul pe exploatarea cãrbunelui.

„În perioadele  meteorologice extreme,  cãrbunele stã la baza rezilientei alimentãrii cu energie si a bunei functionãri a Sistemului Energetic National (SEN), acoperind o treime din necesarul de energie electricã. Resursele de huilã din România cunoscute sunt de 232 mil. tone [85 mil. tep] din care exploatabile în perimetre concesionate 83 mil. tone [30 mil. tep]. La un consum mediu al  rezervelor de 0.3 mil. tep/an gradul de asigurare cu resurse de huila este de 104 ani dar exploatarea acestei resurse energetice primare este conditionatã de fezabilitatea economicã a exploatãrilor. Puterea  calorificã medie a huilei exploatate în România este de 3.650 kcal/kg”, mai aratã documentul.

Potrivit documentului, “necesarul de huilã pentru producerea energiei  electrice si termice va fi asigurat din  productia minelor Vulcan si Livezeni completat cu necesarul din import, pânã la  reconfigurarea capacitãtilor termoenergetice nerentabile de pe huilã pe altã resursã energeticã primarã mai  eficientã”. În ceea ce priveste minele Lupeni si Lonea, acestea nici nu  sunt incluse în vreun fel în strategia energeticã a României. Conform  acordului cu Comisia Europeanã, cele douã entitãti miniere trebuie  sã îsi înceteze activitatea la data de 31 decembrie anul acesta.
Monika BACIU

3 thoughts on “Solicitãri pe marginea strategiei energetice

  • 4 octombrie 2018 at 20:09
    Permalink

    Daca s-ar face investitii la Mina Livezeni si Mina Vulcan nu ar mai fi dificil de exploatat huila din valea jiului chiar ar deveni rentabila .

    Reply
  • 5 octombrie 2018 at 11:26
    Permalink

    Ar trebuii sa se acorde o ordonanta la liber pentru toti angajatii C.E.H. – ului si atunci vor fi sigur rezolvate toate problemele !!!

    Reply
  • 9 octombrie 2018 at 13:27
    Permalink

    Strategia energetica a Romaniei nu cuprinde si C.E.H. – ul, continuati sa visati domnilor !!!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *