Semnãturile pentru initiativa “Fãrã penali în functii publice”, anulate la Uricani

Peste 130 de semnãturi depuse de USR în cadrul initiativei civice “Fãrã penali în functii publice” au fost anulate la Uricani. Uniunea Salvati România anuntã cã va contesta în instantã Primãria Uricani pentru faptul cã a invalidat semnãturile, iar edilii sustin cã nu a fost respectatã legea.
“Surprizã mare a fost la primãria Uricani unde administratia localã a  invocat un articol de lege din legea nr. 189/1999 Art. 4/2 si nu a luat în  considerare dosarele cu semnãturi ale cetãtenilor din orasul Uricani. Un gest UNIC în Valea Jiului!”, aratã Emil Tãrcan, presedintele USR Lupeni, cel care a coordonat actiunea civicã în zona de vest a Vãii Jiului.  Autoritãtile locale din Uricani sustin cã au actionat în baza legii, iar greseala  le-ar apartine celor de la USR.
“În lege scrie cã listele cu semnãturi trebuie sã cuprindã douã lucruri: publicarea în Monitorul Oficial si denumirea obiectului initiativei. La denumirea care face obiectul referendumului nu scrie nimic, nu scrie cã e pentru penali, cã e pentru altceva. Nu scrie nimic. În lege mai scrie cã dacã nu sunt întreprinse una din cele douã conditii, nu se iau în calcul. Astfel, listele au fost returnate, cu adresã oficialã. Le-am dat numai la primul lot, la cel care cuprinde 133 de semnãturi si la al doilea lot o sã le dau când vine  termenul. Omul când  semneazã trebuie sã se vadã pentru ce semneazã”, a declarat Dãnut Buhãescu, primarul orasului Uricani.  Textul de lege invocat de autoritãtile locale de la Uricani aratã cã “listele de sustinãtori se întocmesc cu respectarea organizãrii administrativ-teritoriale a tãrii si cuprind: denumirea propunerii legislative ce  face obiectul initiativei si identificarea Monitorului Oficial al României, Partea I, în care aceasta a fost  publicatã, judetul si localitatea în care îsi au domiciliul sau resedinta sustinãtorii; numele, prenumele si  domiciliul sustinãtorilor, mentionarea actului de  identitate si a codului numeric personal;  semnãturile sustinãtorilor. Este interzis orice fel de  delegare sau de reprezentare pentru semnarea listei de  sustinãtori”.  Potrivit reprezentantului USR, la Uricani au fost strânse 265 de semnãturi, în prima etapã 133, acestea fiind si cele anulate, si în a doua etapã 132, pentru acestea încã nefiind emis un rãspuns de cãtre Primãria orasului Uricani.
Monika BACIU

2 comentarii la „Semnãturile pentru initiativa “Fãrã penali în functii publice”, anulate la Uricani

  • 21 septembrie 2018 la 04:16
    Permalink

    Buhaescu,stafia comunistoida din Uricani, stie bine un singur lucru: sa ceara bani si sa dea din clanta.Ce categorie de oameni mai are stilul asta?Incerc sa-mi imaginez pe Buhaescu lucrand la privat si nu reusesc! Subiectul cu listele #Fara penali completeaza fizionomia morala a ipochimenului.

    Răspunde
  • 23 septembrie 2018 la 00:24
    Permalink

    Dar care-i problema? Buhaescu, impreuna cu gasca lui, nu vor in functii publice oameni onesti, ei vor sa fie condusi de penali! Cam ar trebui sa dispara din viata publica si politica acest comunist intarziat, acest badaran de profesie, numit Buhaescu, perioada de……domnie a parvenitilor de acest gen, a trecut demult!!!! Cetateni ai Uricaniului, desteptati-va!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.