Dupã 15 ani: Minerii sã nu îsi cumpere concedierea!

Mineri, nu vã cumpãrati concedierea! Acesta este îndemnul celor care acum 15 ani plecau gloriosi cu gândul sã se privatizeze cu o brumã de bani câstigatã cã au semnat concedierea.

Nimeni nu a reusit nimic si acum, minerii de atunci, ajunsi pânã la urmã pensionari, îi sfãtuiesc pe cei care au rãmas la minã  sã nu îsi mai vândã posturile pe sume mici si de care nu sunt siguri cã le vor primi. Nu uitã nici de Miron Cozma, ori de Marcel Macarovschi, sau de asociatia ce au înfiintat-o DEGEABA!

În septembrie 1997, în Valea Jiului aveau loc primele disponibilizãri. Minerii erau momiti cu bani si apoi s-a ales praful de viata lor si a familiilor lor. Asta o recunosc acum cei care au reusit, cu greu, sã iasã la pensie. Dupã 15 ani, ei vãd lumea cu alti ochi, nu s-ar mai lãsa dusi de val, ar investi banii, nu i-ar mai cheltui pe nimicuri si nu ar pleca din minã, doar pentru cã sub pãmânt e greu.

Paul David era miner si a muscat si el momeala întinsã atunci, iar acum vorbeste despre acele vremuri, ca despre un vis foarte urât. « Anul acesta, în septembrie se împlinesc 15 ani. În 1997, peste 20.000 de muncitori din cadrul Regiei Autonome a Huilei au fost disponibilizati. Am primit atunci bani, plãti compensatorii, si ne-am vândut propriu-zis locul de muncã », spune Paul David, fost disponibilizat, acum pensionar.

Banii n-au adus fericirea

A primit atunci 20 de milioane, bani vechi, si a crezut cã va deveni mare patron, dar nu a fost deloc asa. Colegul lui, Petre Brait, chiar a reusit o micã afacere, un bar modern, dar pânã la urmã s-au ales cu dezamãgirea. « Eu am fost unul dintre cei care a primit bani. Altii i-au investit, eu am fãcut niste cursuri de calificare, cu gândul sã mã privatizez. Nu mi-a reusit, am cheltuit tot si am ajuns sã fiu unul dintre cei care au pus bazele Asociatiei Disponibilizatilor din Minerit », adaugã David.

Au crezut atunci minerii cã vor redeveni o fortã. Au înfiintat aceastã asociatie, au crezut în sansa lor si s-au ales iar cu praful de pe tobã. « Era o organizatie, care trebuia sã reprezinte interesele oamenilor, mai ales cã, dupã ce li s-au terminat banii, au fost oameni care mureau de foame. Era greu, cã mii de oameni nu aveau nimic. Nu am ajutat cu aceastã asociatie mai pe nimeni. Era o structurã localã, în numele cãreia ne-am deplasat la judet, la centru si am purtat discutii. Cãutam solutii alternative, dar nu am reusit nimic. Doar promisiuni », spune Paul David, care atunci avea functia de vicepresedinte al Asociatiei Disponibilizatilor din Minerit.

Au fost ani în care oamenii veneau la Primãria din Petrosani si protestau,închisi în cosciuge cu cruci în numele Guvernului, mureau de foame si nimeni nu-i lua în seamã. « Au fost oameni care au plecat de aici. Si-au dat apartamentele pe o ladã de bere. Au plecat în Moldova, cã multi veneau de acolo si s-au depopulat cartiere întregi. Nu au fost primiti acolo, cã nu aveau bani si s-au reîntors aici,mai sãraci si mai grav afectati de decizia de a se disponibiliza », spune David cu amãrãciune.

As redeschide o minã

Trei mine se vor închide în urmãtorii ani în Valea Jiului: Petrila, Paroseni si Uricani. Cei care au pãtit-o atunci, cu 15 ani în urmã, dau acum sfaturi. « Îi sfãtuiesc pe cei care vor sã se înscrie acum pe liste, sã se gândeascã foarte bine, cã banii sunt putini si, dacã nu îi investesc în ceva, ajung ca noi, cei care am plecat în 1997. Dacã as avea acum banii de atunci, as face o societate care sã preia o minã, as redeschide-o si as da din nou cãrbune, as crea locuri de muncã noi. Sunt cariere de suprafatã, noi stim, iar eu stiu de Preparatia Coroiesti cã e steril ce ar putea fi exploatat », spune Paul David, încrezãtor în

solutia sa.

Cu o astfel de firmã, nu cu cea de cules fructe de pãdure ce le-a fost sugeratã acum 15 ani, fostii disponibilizati cred cã ar fi putut sã redeschidã perimetre miniere din care sã scoatã cãrbuni si nu armai fi fost acum sãraci. „Avea dreptate Miron Cozma, Macarovschi ne-a mintit atunci. Eu l-am gãsit mai apoi la Bucuresti,

consilier al primului ministru. Nu l-a interesat Valea Jiului si ne-a vândut pe toti, în timp ce Cozma ne spunea sã nu plecãm si noi nu l-am ascultat si am ajuns la vorbele lui”, a conchis David.

În septembrie 2012, la 15 ani de la celebrele disponibilizãri, vorbim din nou de disponibilizãri si închideri de mine. Trei mine vor pune lacãt la intrarea în subteran pânã în 2012 si 250 de oameni sunt asteptati sã plece din nou din sistem.

Mineri sunt tot mai putini, energia tot mai scumpã,iar disponibilizarea nu e o notiune uitatã, ci dimpotrivã….

Diana Mitrache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.