PDL pune talpi interesului cetatenilor, la Vulcan

Odisee fara de sfarsit in Consiliul Local Vulcan, unde opozitiaia este pusa la zid ca isi urmareste doar interesul personal si nu voteaza proiectele de interes pentru comunitate.Acuzele vin din partea PDL, acelasi PDL care strange randurile in jurul viceprimarului Angela Stoica. In timp ce primarul Gheorghe Ile nu convoaca, asa cum e normal, sedinte ordinare de consiliu, pentru ca sa nu se discute si voteze aceasta varianta, consilierii puterii gasesc tot felul de motivatii sa nu vina la sedinta atunci cand totusi este convocata.Normalitatea in CL Vulcan este un termen cazut in desuetudine. De patru luni aici nu s-a mai tinut nicio sedinta ordinara de consiliu, asa cum este nromal sa se intample. si cand a fost convocata, consilierii PDL ori au plecat din sala, ca sa nu se voteze proiectul care viza schimbarea viceprimarului Angela Stoica, ori nu au venit de loc.

In plus, PNL si PSD nu isi pot numi noii consilieri la Vulcan – dupa demisia lui Marin Coltescu si Tudorel Carasel – tot din acest motiv. Iar primarul, despre care multi spun ca s-a transformat intr-o simpla marioneta in mainile viceprimarului, se multumeste sa convoace sedinte de indata sau extraordinare doar – doar o va salva pe Angela Stoica. Totul in timp ce opozitia este infierata, ori de cate ori are ocazia, pentru ca nu vine la sedintele de consiliu. Cu alte cuvinte, mult mai vizibil este paiul din ochii USL decat barna de-a dreptul fosforescenta din ograda PDL. Cel care a incercat sa induca normalitatea in CL Vulcan este reprezentantul PRM Dorel Schiopu, care s-a situat de partea Puterii, cu riscul de a-si supara colegii din opozitie, dupa ce primarul Gheorghe Ile i-a promis ferm, in fata camerelor de luat vederi si a cetatenilor care au participat la sedinta, ca va pune pe ordinea de zi proiectul de validare a celor doi consilieri locali PNL si PSD. Cum a promis si s-a vazut cu sacii in caruta, Ile si-a si uitat cuvantul dat, nu singur, ci ajutat de colegii lui democrat – liberali, care au gasit tot felul de motive sa nu vina sa prima sedinta ordinara convocata dupa 4 luni, asa incat sa nu se poata intruni cvorumul necesar. si asta fara sa tina cont ca pe ordinea de zi sunt programate proiecte de asemenea de maxim interes pentru comunitate, care au ramas nevotate si asta nu din cauza opozitiei pusa la zid in lunile precedente. Dorel schiopu se considera « naiv », colegii lui l-au numit chiar « tradator », si spune ca ar cam vrea sa isi dea demisia. si nu este singurul care se gandeste la acest gest, care probabil l-ar face fericit pe Gheorghe Ile, cel care nu vrea sa intre in legalitate, ci isi doreste sa dizolve consiliul local, desi pana acum nu a gasit portita legala, chiar daca a cautat-o si cu lumanarea, ziua in amiaza mare! Un lucru nu ar trebui uitat.

Primarul Ile poate sa stea linistit. Pe Angela nu mai vrea sa o schimbe nimeni, dar nici la Deva nu prea are loc, chiar daca viseaza cu ochii deschisi la postul de subprefect!

Un comentariu la „PDL pune talpi interesului cetatenilor, la Vulcan

  • 30 ianuarie 2012 la 12:53
    Permalink

    daca a incercat sa tina cont de cetateni si nu de interese de grup a fost numit tradator,dar cei care nu reprezinta cetatenii ci doar interesul vicesei sunt scuzabili,ciudat mod de a aprecia lucrurile.fi consecvent d-le consilier de la PRM,

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.