Au trecut 21 de ani de la prima disponibilizare din minerit, când mii de ortaci au plecat din industria extractivã cu o micã avere. Mai exact, atunci, aproape 20.000 de mineri au renuntat la un serviciu sigur. Lor li s-a promis lansarea unui numãr impresionant de  „oportunitãti”, dar pânã astãzi nici unul dintre mega-proiecte n-a fost concretizat.
Pentru început, „Valea Plângerii” a fost declaratã „zonã specialã”, ocazie cu care micii afaceristii locali s-au transformat în marii oameni de afaceri de astãzi, din unele afaceri mai mult sau mai putin legale. Mai apoi, pentru a-i ajuta tot pe fostii mineri si a le gãsi un loc de muncã, cineva „de sus” a venit cu o altã idee strãlucitã si anume aceea de a construi prin Valea Jiului autostrãzi peste autostrãzi sau hidrocentrale peste hidrocentrale, lucrãri care ar fi trebuit sã „absoarbe” între 5.000 si 7.500 de someri. Ce s-a realizat si ce nu s-a  realizat din toate aceste proiecte „faraonice” stie astãzi toatã lumea… Hidrocentrala din Defileul Jiului a fost realizatã aproape în întregime, nu se stie când va functiona, dar oricum va oferi doar câteva locuri de muncã.  Dupã ce toate celelalte proiecte au cãzut unul dupã altul, prin luna august a anului 1999 cuiva i-a venit ideea sã transforme Valea Jiului într-un paradis turistic, odatã cu demararea unui  Program de Dezvoltare Localã prin Integrare Europeanã, etapa I, proiect „Valea Jiului – Zonã turisticã”, proiect sprijinit chiar de cãtre primul ministru din acea vreme. Astfel, Fundatia „România – Generatia Urmãtoare” lansa în colaborare cu alte  institutii mai mult sau  mai putin centrale, un proiect de constituire al Companiei de Turism „Valea Jiului”. Printre  co-fondatori se aflau „reprezentantii autorizati ai comunitãtii locale si investitori reali în  domeniu”. Nici Valea nu s-a transformat în  „paradis turistic” si nici disponibilizatii nu s-au ales cu un loc de muncã în sectorul turistic.
Una peste alta,  dupã 21 ani de „proiecte futuriste”, fostii mineri, sãtui sã mai astepte  mult-promisele locuri de muncã au ales calea exilului, ajungând în prezent sã lucreze peste mãri si tãri.
Maximilian Gânju