De 6 luni de zile Simeria nu are ambulantã. S-a defectat spun cei de la SMURD si acum, începând de azi, 3 septembrie, încep o campanie de strângere de fonduri. Ideea le-a apartinut celor de la SMURD, care afirmã cã nu mai pot face nimic si de aceastã masinã este  absolut nevoie în acest moment. Într-un comunicat remis presei, cei de la SMURD Hunedoara spun:
„Asociatia Salvital Hunedoara va demara o campanie de strângere de fonduri „Salvatorii de  vieti au nevoie de ajutor! Doneazã! Avem nevoie  de o ambulantã!”, pentru repararea ambulantei SMURD Simeria, începând cu data de 3 septembrie ”. Aceastã ambulantã este folositã n interventii în zona orasului, peste 40.000 de oameni urmând sã aibã nevoie de ea.  Din nefericire, de la  înfiintarea sa, Salvital Hunedoara a cunoscut suisuri si coborâsuri si în acest an, în luna mai, din aceastã structurã, care administreazã sistemul SMURD, s-au retras nu mai putin de 18 localitãti, ai cãror edili au decis sã nu mai acorde sume pentru sprijinul acestei activitãti.
Diana Mitrache