Printre cei mai importanti jucãtori de rugby pe care i-a avut Stiinta Petrosani  de-alungul anilor este Marian Constantin alias ”buldogul”. În vârstã acum de 46 de ani, el locuieste împreunã cu familia la Valencia (Spania).
Dupã ce a jucat la Gloria Bucuresti (juniori), Locomotiva Bucuresti, Dinamo Bucuresti în 1994 este adus la Stiinta Petrosani sub comanda lui Emil Drumea.
În anul 2001 a fost  selectionat în Nationala României. Va juca sub culorile Stiintei 8 ani (1994 – 2002), având ca si coechipieri jucãtori precum Ratiu, fratii Buburuzan, Drãgoi, Bolea, Al. Lupu, Revnic, Piu, Pancu, B. Lãcãtus. Recent am avut plãcuta surprizã sã-l întâlnesc în Pasul Vâlcan, cu ocazia ceremoniilor dedicate a 102 ani de lupte în Primul Rãzboi Mondial. ”Sunt în vacantã si am venit în aceste locuri stiind de acest moment istoric. Regret cã Stiinta este acum în liga a II-a, dar asta e, nici nu mai are  sprijinul economic de altã datã. Oricum, eu trãiesc cu emotie revederea cu locurile din Valea Jiului, unde mi-am petrecut cei mai frumosi ani”, a spus Marian Constantin.
GENU TUTU