Poezia i-a cam închis la Bacalaureatul de toamnã

Tot o poezie i-a „închis” pe absolventii care au încercat sã ia Bacalaureatul, acum în toamnã.  La fel ca în prima sesiune, când s-au plâns cã tot o poezie le-a creat probleme. Si acum absolventii de liceu din Valea Jiului, care au iesit dupã mai putin de douã ore din sala de examen, spun cã a fost cam greu examenul si nu toti erau optimisti.
„Nu a fost foarte greu. Am avut de ales între Lucian Blaga si George Bacovia. Nici greu, nici usor nu a fost. O sã dau la toate probele, acum în toamnã. Nu stiu sã  compar cu sesiunea din varã, dar nu e usor”, a spus o tânãrã care a iesit din centrul de examinare printre primii. „Mai greu ca tura trecutã”, a spus un alt tânãr. „ A fost, sper, bine. Am ales Lucian Blaga”, , a adãugat o altã absolventã. „Am avut de ales între Tudor Arghezi si Nichita Stãnescu. Nu am apucat sã scriu. Nu am învãtat. Nici acum. Nu am dat în varã si acum… poate trec, vedem”, a spus o altã domnisoarã, care nu prea mai tinea minte exact ce a picat, desi abia iesise din sala de examen.
„A fost mai usor ca data trecutã. A mers, dar nu iau notã foarte mare, cã nu mã asteptam sã fie tot poezie:”, a conchis un alt candidat.  Elevii care au absolvit un profil real în ciclu liceal au avut de redactat la subiectul al III-lea de la proba la Limba si Literatura Românã la  examenul de Bacalaureat 2018 sesiunea de toamnã un eseu în care sã comenteze o operã scrisã de George Bacovia sau Lucian Blaga, la alegere. Candidatii la profilul umanist au avut primele douã subiecte ca si colegii lor de la profilul real. Diferenta a fost însã la subiectul al treilea. Si aici a fost vorba tot despre genul liric, iar elevii au avut, tot la alegere, de prezentat particularitãtile unui text semnat fie de Lucian Blaga, fie de Eugen Barbu. Tinerii care au terminat ciclul liceal vor continua seria probelor la sesiunea de toamnã a examenului de Bacalaureat 2018 cu proba obligatorie de profil, care va avea loc pe 22 august, iar ultima probã este cea la alegere si este sustinutã pe 23 august.
Diana MITRACHE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.