Canalizarea nu poate prelua cantitãti uriase de apã în nicio localitate a Vãii Jiului, iar  operatorul de apã spune cã facturile vor fi cu mai bine de jumãtate diminuate.
Asta, dupã ce pentru luna iunie s-au înregistrat cantitãti uriase de precipitatii, iar facturile, calculate dupã un algoritm ce tine cont de indicele de precipitatii comunicat de ANMH, au explodat.
Din acest motiv Apa Serv a luat initiativa de a recalcula toate facturile emise si managerul Costel Avram explicã si care este cantitatea maximã pe care a putut-o prelucra.
„Noi am fost primii care ne-am sesizat de faptul cã stiam cã, prin adresa de la Craiova am primit cantitatea de 269,1 l/mp în luna iunie. Noi stiam cã deja facturile vor fi mari si am cerut sã ni se spunã pe zile cât a plouat.  Avem un maxim în 4 iunie, când a plouat 39,3 l/mp. Canalizãrile pot duce maxim 5l/mp/zi. De aceea am fãcut o notã de fundamentare si am arãtat cât putem noi prelua, adicã 5 l”, a spus Costel Avram, manager general SC Apa Serv Valea Jiului.
Toate firmele si mai ales administratiile locale au fost uluite de facturile uriase ce au fost emise în lunile din aceastã varã, iar acum, dupã recalculare,  Costel Avram spune cã acestea au scãzut.


„Facturile la primãrii si la persoanele juridice au scãzut cu 65%. Normal,  cât pot duce canalizãrile din Valea Jiului, adicã maxim 5 l /mp.  De când colaborãm cu institutul de la Craiova, în luna iunie din acest an, am avut cea mai mare cantitate. De obicei avem o medie de 60 l/mp/lunã. În luna iunie 2018 am avut 269 l, iar noi niciodatã nu am taxat mai mult de 5 litri cât poate duce canalizarea noastrã”, a explicat Costel Avram, manager general SC Apa Serv Valea Jiului.
Facturile au fost refãcute si agentii economici vor avea facturi mai scãzute, datã fiind formula de calcul potrivit cãreia indicele primit de la ANM a fost modificat si s-a luat în considerare, în zilele cu cantitãti uriase de precipitatii, doar cantitatea maxim posibilã de a fi preluatã si prelucratã. Apa Serv, însã, a cheltuit numai în luna iunie a acestui an cheltuieli de 200 000 de lei, pentru cantitatea uriasã de apã ce a fost tratatã si emisã spre Apele Române, cãreia i-a fost plãtitã întreaga cantitate de apã deversatã.
Diana Mitrache