Mina Lupeni a mai luat o viatã / S-a stins, stâlcit de roca din front

Un miner de 42 de ani a murit, iar un altul de 33 de ani a scãpat ca prin minune, miercuri dimineatã, la schimbul I la mina Lupeni. Cei doi bãrbati au fost prinsi în subteranul minei, într-un abataj care s-a prãbusit pe o distantã de maxim 2 metri, dupã cum afirmau cei de la minã.
Minerul sef de schimb DULEANTU BOLOSIN GABRIEL LUCIAN a fost accidentat  grav si,  cel mai probabil, atunci când a fost surprins de rocã ce a cãzut din tavan, s-a asfixiat. Asta spuneau cei care au ajuns la frontul de lucru, imediat dupã producerea accidentului, din subteran.
„În jurul orei 8,00, am primit un telefon din minã si am fost anuntat cã la panoul IX, la abatajul frontal cu banc subminat, din cadrul sectorului I al minei Lupeni, a avut loc o surpare. Din nefericire, au fost prinsi doi colegi de ai nostri, unul a fost scos foarte rapid, cu bine, iar la celãlalt s-a ajuns mai greu”, a spus Darius Câmpean, presedintele Sindicatului Muntele, sindicat reprezentativ la nivelul Complexului Energetic Hunedoara.  Bãrbatul a fost resuscitat si, imediat ce a fost scos de sub pãmânt,  echipajul ISU a încercat minute bune manevrele de salvare. În zadar, însã, pentru cã decesul omului a survenit în jurul orei 11 si 15 minute.
„La gura minei au fost fost trimise douã ambulante SMURD si una a Serviciului SAJ, o autospecialã complexã si un container multirisc de la Datasementul din Petrosani”, a spus Anemona Doda, purtãtor de cuvânt al ISU Hunedoara, care anunta, imediat dupã accident cã Raed Arafat ar fi trimis si elicopterul spre Lupeni.  Minerii adunati la chioscul  pe unde se face intrarea în minã erau revoltati si, ca de fiecare datã,  asteptau nerãbdãtori sã vadã când îi va scoate. Din pãcate, pe minerul de 44 de ani l-a preluat o masinã de la serviciul de medicinã legalã, iar  legistii urmeazã sã stabileascã exact cauza mortii.
„Am iesit la pensie acum 3 ani,  dar e muncã grea în minã. Nu as mai intra niciodatã. Bine cã m-a ajutat Dumnezeu si sunt în viatã. Îi stiu pe toti, cel care a murit e mai tânãr ca mine si uite, acum am vãzut-o pe  nevasta lui aici, plângând”, a spus unul dintre cei aflati acolo.
„Trebuie sã dãm cãrbune cu  orice pret, mult, cã este nevoie.  Uite, asta se întâmplã din goana dupã cãrbune!”, spunea un altul.  Al doilea lucrãtor, ajutorul miner RAUL BÃRBAT de 33 de ani nu a fost afectat de surpare, iar din minã a iesit pe picioarele sale.  La fata locului a sosit o echipã a ITM, dar si procurorii, care vor cerceta împrejurãrile în care s-a produs evenimentul. Trupul minerului decedat a fost transportat la morgã, iar celãlalt a rãmas sã dea declaratii.

Ministrul Energiei, Anton Anton, a decis miercuri, în urma accidentului de la mina Lupeni, trimiterea de urgentã a Corpului de control la Complexul Energetic Hunedoara, exploatarea minierã Lupeni, pentru a verifica împrejurãrile în care s-a petrecut  accidentul, informeazã ministerul printr-un comunicat de presã. Anul trecut, în luna octombrie, la aceastã minã, au fost surprinsi, dar pe o altã galerie, 11 mineri.  Doi si-au pierdut viata atunci si ancheta a scos la ivealã lipsurile. Despre toate acestea, însã, liderii de acum ai minerilor spun cã nu mai reprezintã o problemã si cred cã  accidentul s-a produs din alte cauze.

Raed Arafat despre salvatorii minieri: „O stiu mult mai bine decât noi”

Raed Arafat, seful Departamentului pentru Situatii de Urgentã sustine cã salvatorii minieri din Valea Jiului sunt singurii care pot interveni în subteran, atunci când situatia o impune. Nimeni nu are o pregãtire mai mare decât salvatorii minieri.

“Operatiunile de salvare minierã din subteran sunt derulate de salvatorii minieri, care nu sunt în structura Departamentului pentru Situatii de Urgentã. De la intrarea în minã si în subteran intervin salvatorii minieri. Unii salvatori minieri fac  cursurile de prim-ajutor medical, dar nu partea de salvare minierã care este o specialitate pe care ei o stiu mult mai bine decât noi si o fac mult mai bine decât noi”,  a declarat Raed Arafat, seful DSU la Digi 24.  În Valea Jiului mai sunt câtiva zeci de salvatori mineri care intervin  în situatiile de crizã din subteran. Numãrul acestora este în scãdere din cauza iesirilor la pensie. În urmã cu douã luni, cinci salvatori minieri de la EM Lupeni si-au dat demisiile din aceste functii, fiind nemultumiti de salarizare.

Diana Mitrache
Monika BACIU

9 thoughts on “Mina Lupeni a mai luat o viatã / S-a stins, stâlcit de roca din front

  • 18 iulie 2018 at 21:33
    Permalink

    Cand PSD-ul pe care valea jiului la tot votat de 28 de ani va face investitii la Mina Livezeni si Mina Vulcan ???

    Reply
  • 18 iulie 2018 at 22:46
    Permalink

    Ba minerule tu ai dat examenul pshiologic? Te repeti ca o moara stricata. Ca un papagal. Nu iti e rusine ma ? Oamenii mor si tu vrei investitii? Chai ai o problema cu capu.

    Reply
    • 18 iulie 2018 at 23:22
      Permalink

      Gigi , esti prost oltene

      Reply
    • 19 iulie 2018 at 00:45
      Permalink

      Mai Gigi, asta a depasit deja problemele psihologice, asta are clar probleme…..cu capul! Cred ca nici un medic psihiatru nu mai are….ce sa-i faca! Stiu eu un neurochirurg bun, care sa-i….. „scoata” investitiile din cap, cu bisturiul!!!

      Reply
      • 19 iulie 2018 at 08:06
        Permalink

        Gigi , Mihaela , … este acelas oltean din Gorj care critica valea jiului (minerit , drumuri , ….) este fiu de curva

        Reply
  • 19 iulie 2018 at 09:56
    Permalink

    Pe fondul acestori evenimente tragice de la Lupeni,abia se asteapta sa se inchida mina,.Deja ministrul de resort a declarat in Gazeta de dimineata,ca mina se va inchide definitiv in 2018.Activitatea miniera e una periculoasa si din pacate are si asemenea evenimente tragice,asta nu inseaman ca trebuie oprit mineritul in zona,ar fi cea mai mare prostie.Se va ajunge ca in zona Anina sau altele simlare din tara,atata timp cat in locul extractiei de carbune nu au fost gasite alternative.Turismul,e gluma atata timp cat lipseste infrastructura,exploatarea forstierea e arondata catorva priviliegiati,care au taiat tot si nu au pus nimic in loc din ce-au taiat,deci in concluzie fara minerit in zona nu prea sunt alternative !

    Reply
  • 20 iulie 2018 at 02:32
    Permalink

    MINERITUL NU TREBUIE SA DISPARA, EL TREBUIE RETEHNOLOGIZAT! Cei care se opun investitiilor in minerit si vor sa inchida minele care au mai ramas sunt tradatori marsavi ai Tarii si Neamului Romanesc!!! Carbunele (huila, lignit, antracit, carbune brun) este o resursa minerala de prim rang la nivel mondial, el putand fi folosit, inca, in producerea energiei electrice, in siderugie, etc.,, orice tara care are traditie si resurse in domeniul carbonifer nu-si inchide definitiv capacitatile de exploatare asa cum o facem noi, „romanii”. Trebuie sa fii prost, nerod sau tradator al Romaniei si romanilor, sa tii mortis ca minele sa fie inchise!!!

    Reply
  • 26 iulie 2018 at 06:05
    Permalink

    ine este acest tampit care face curve mamele celor ce comenteaza aici? oare redactia nu poate face nimic?

    Reply
  • 26 iulie 2018 at 06:06
    Permalink

    nu il cunoaste nimeni?nu s-a aflat ip lui cine este de unde este?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *