Se spune ca traim in secolul vitezei. Nu mai iubim, nu mai simtim, nu mai comunicam, nu ne mai bucuram de nimic. In jurul nostru totul devine din ce in ce mai fad si modern, am devenit sclavii tehnologiei. Am crescut cu sotron si piese de teatru radiofonice, ne-am trezit cu fel si fel de „aparate” ce inlocuiesc socializarea si bunul simt pe care multi dintre noi l-au pierdut de multa vreme.

Nu-i bai, se numeste „evolutie”. Dar parca prea abuzam de ea, si-o facem pana la urma sa devina… involutie.

Anul 2012 este al 64-lea din viata Teatrului Dramatic „I.D. Sirbu” Petrosani si pregatirile pentru stagiunea 2012-2013 sunt pe ultima suta de metri, iar perioada care urmeaza acestora, ne face sa mai luam o gura de oxigen, in mizeria si-n mocirla cotidiana.

„Fosnetl frunzelor” este spectacolul care va deschide stagiunea, in data de 9 septembrie, orele 18. Regizorul, Alexander Hausvater, nu este la prima reprezentatie la Petrosani. El a incheiat stagiunea 2008-2009cu „FridaKahloMania”, un real succes la momentul respectiv.

Actorii din rolurile principale, Andreea Tokai si Nicolae Vicol, vor da viata personajelor lui Kreutz (Martha si Otto), intr-o lume pudica, rece si bazata pe beneficii. Ea are un caine si o mica afacere, el nu are nimic, doar dispare din viata ei din cand in cand. Apare periodic, cat sa bifeze prezenta si activitatile monotone care-i leaga, dar de care sunt aproape dependenti. Fara iubiri, fara planuri marete. Doar obisnuinta si dependenta.

”Intr-o metropola..traiesc doi oameni singurateci. Martha e macelareasa…Otto lucreaza intr-o fabrica. Nu au prieteni…nu au familie. Ea are un caine…el nu. Se intalnesc seara de seara intr-o rutina de activitati prozaice care conclude cu o partida anosta de sex… Nu se iubesc…dar nici nu pot sa se desparta…Romanul lor e o lupta permanenta acompaniata de frica de a pierde si chiar aceasta coaja de relatie…fara ea, perspectivele sunt foarte dureroase.

Piesele lui KREUTZ dau voce tacerii, subintelesului….incapacitatea omului modern sa dialogheze cu un partener de viata…Barbatul si femeia se inchid intr-un univers al tacerii…gandurile si mai ales emotile nu pot fi traduse in cuvinte.. Dragostea si iubirea se inlantuiesc intr-un iures fara opriri spre un dramatism inevitabil. .Balanta de putere intre barbat si femeie oscileaza intre ura si tandrete…. sensibilitate si bestialitate ….Toti visam la dragoste dar toti …suntem incapabili s-o realizam…Sunt prea multe obstacole: egoismul, competivitatea, necesitatea de a straluci pe plan profesional si social,lipsa de ascultare si intelegere …Toate duc la un razboi al egourilor….o lupta crancena ca sa-ti domini partenerul ca sa-ti castigi respectul de sine. Traim intr-o lume tehnologica extrem de avansata… Am fost pe luna… ne auzim si ne vedem instantaneu de pe un continent pe altul, avem la dispozitie masini, aparate si roboti care faciliteaza inventiile si descoperirile cele mai avansate….dar nu ne mai vedem…nu ne ascultam……nu mai comunicam….”, spune regizorul Alexander Hausvater, despre spectacolul „Fosnetul frunzelor”.

Asadar, toamna se numara… piesele de teatru. Si se numara pan` la vara.

Oana Tutu, secretar literar al Teatrului „I. D. Sirbu” Petrosani