Cea mai micã medie de admitere la liceu este 2,06. Din 2580 de absolventi de gimnaziu niciunul nu va intra la liceu cu media 10.
Inspectoratul Scolar al judetului Hunedoara a publicat ierarhia în rândul absolventilor clasei a VIII-a. Niciunul dintre elevi nu a reusit sã obtinã media 10. Cea mai mare medie este 9.99. Douã eleve vor intra la liceu pe baza acestei medii. Este vorba de cele douã adolescenta care au obtinut nota 10 la examenul de Evaluare Nationalã.  Diana Elena Beta din municipiul Petrosani are media generalã a celor patru ani de studiu 9.98, în timp ce Timeea Alecsia Bãlus, eleva Colegiului National Decebal din Deva, a terminat cei patru ani de gimnaziu cu media 9.97.
Îngrijorãtor este faptul cã 477 de absolventi de gimnaziu au obtinut media generalã sub 5. Cea mai micã medie îi apartine unui elev al Scolii Gimnaziale Numãrul 3 din Lupeni. Acesta va intra la liceu cu media 2.06. Admiterea la liceu va debuta vineri, 29 iulie, iar repartizarea computerizatã este programatã a avea loc în data de 9 iulie.
Monika BACIU