Sapte din cei 28 de salvatori minieri ai Minei Lupeni si-au înaintat demisiile. S-au sãturat de promisiuni, iar acum au rãbufnit. Au mai spus cã îsi vor da demisia, însã, au revenit asupra deciziei. Acum, însã, nu au mai fãcut-o. Unul dintre salvatorii minieri ne spune cã mai multe neajunsuri au contribuit la luarea deciziei.
“Demersurile pentru demisie au început acum câteva luni, totul a început cu grilele de impozitare a salariilor. Promisiunile electorale si altele, adunate pe parcurs si-au spus cuvântul. Dupã zece ani, te saturi de minciuni. Am trecut prin mai multe Iaduri”, ne-a spus unul dintre salvatorii minieri demisionari de la mina Lupeni, fãcând referire la Iadul de la Petrila 2008, Uricani 2011, Lupeni 2017, si nu numai.
Informatia este negatã, însã, de sindicalisti, care sustin cã deocamdatã situatia nu este transatã.
“Au fost acele probleme din luna martie când salvatorii mineri au intervenit si nu au fost plãtiti. acum situatia s-a reglat, în sensul cã acele compensatii (trecerea contributiilor de la angajator la angajat-n.r.) au fost introduse în salariu, astfel baza de raportare se mãreste de la 2200 de lei, la 2700 de lei. Deocamdatã sunt cinci salvatori mineri care nu au semnat acele acte aditionale si nu ar mai vrea sã continue activitatea de salvator. Situatia deocamdatã nu este transatã în cazul lor”, a declarat Darius Câmpean, presedintele Sindicatului Muntele.
De cealaltã parte, conducerea Complexului Energetic Hunedoara sustine cã, în cursul acestei sãptãmâni, va discuta cu salvatorii minieri de la Lupeni. Samuel Dioane, la rândul sãu salvator minier profesionist, încearcã sã îi convingã pe ortacii sãi sã revinã asupra deciziei.
“Au fost niste probleme la minã la Lupeni, în urma unei actiuni de salvare în care salvatorii au fost plãtiti, cum se plãteau si înainte. Nemultumiti, o parte din ei si-au exprimat dorinta de a nu mai activa la salvare. Demisia e un act unilateral. Sunt în continuare, 21 de salvatori operativi, iar 7 dintre ei nu au mai vrut sã revinã pe motiv cã oricum pleacã la pensie. Salvarea e ceva benevol si salvatorii sunt oameni foarte apreciati. O sã discut cu cei 7 salvatori. Cu majoritatea ne cunoastem, pentru cã am fost colegi, si sã vedem care sunt pãrerile lor. Dacã oamenii nu mai vor, pentru cã este o activitate periculoasã, nu avem ce face. Important este ca oamenii sã fie multumiti, trebuie sã fie o relatie de colaborare, de prietenie, nu o relatie de subordonare. Suntem toti oameni”, declarat Samuel Dioane, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara.
Directorul general al CEH sperã sã îsi convingã colegii  sã revinã asupra deciziei.
“Încã nu au fost operate demisiile. Teoretic se face un proces verbal pentru iesirea din statia de salvare, dar voi merge la Lupeni si voi avea o discutie cu salvatorii respectivi. Sunt oameni buni cãrora le apreciem munca. Sunt oameni foarte bine pregãtiti. Ei sunt singurii pe care ne putem baza în subteran, au cunostinte de prim-ajutor, de minerit, de parte electromecanicã, sunt oamenii de bazã ai exploatãrilor miniere”, a mai precizat sursa citatã. La mina Lupeni au fost 28 de salvatori minieri, 7 dintre acestia înaintându-si demisiile sãptãmâna trecutã.
Monika BACIU