Apa Serv face locuri de picnic

Au pornit într-o campanie de ecologizare, dupã ce, în cadrul celei de constientizare a faptului cã nu aruncãm deseurile în canalizare, oamenii sunt informati ce ajunge în aceste locuri.  Este vorba despre angajatii de la Apa Serv din Valea Jiului, care, dupã ce au ecologizat zona de pe Jiet, cu scopul de a îndepãrta deseurile rãmase dupã fiecare picnic, acum vor sã si amenajeze putin zona. O vor face în cel mai scurt timp si încep exact cu zona aflatã în amonte de statia de tratare a apei de la Jiet,  singura care preia activitatea de tratare a apei ce ajunge spre populatia din estul Vãii Jiului, atunci când cea de la Taia se colmateazã.
„Este o idee pe care am prins-o acum si putem noi, cei de la  compania de apã din Valea Jiului sã o facem. Mã gândesc chiar serios ca, de sãptãmâna viitoare, sã facem în asa fel încât sã amenajãm locurile în care oamenii sã poatã fin îndemnati sã arunce deseurile, când pleacã  de la picnic”, a declarat  Costel Avram, director general SC Apa Serv Valea Jiului.  Nu este prima actiune la care  se gândesc angajatii de la Ape.  Au amenajat un parc în Petrila, unde au pus o fântânã artezianã, au fãcut locuri de popas pentru biciclisti, cu cismele cu apã, iar acum, vor face zone de colectare a deseurilor de la picnic.
Diana Mitrache

One thought on “Apa Serv face locuri de picnic

  • 11 iunie 2018 at 11:39
    Permalink

    De laudat initiativa,poate printre aceste activitati ajung si pe strada Titu Maiorescu care se inunda la fiecare ploaie si lasa in urma un miros greu.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *