Clisee din rãzboi expuse în Pestera Bolii

 

Români si germani se reunesc la Pestera Bolii, sã ne încânte, la 100 de ani de la nasterea României.  Ideea le-a apartinut celor de la Petro Aqua, care au cãutat imagini de acum 100 de ani, cu români si germani, care au luptat aici, scene  dramatice fiind expuse acum pe simezele pesterii.
Locul, cu o acusticã de exceptie, va fi sâmbãtã, de la orele 11,.00, gazdã mai multor coruri, de la mai diverse culte religioase, care vor cânta. În tot acest timp, expozitia va putea fi vizitatã de cei ce sunt în zona Vãii Jiului.
„Concertul nostru este dublat de o maniferstare extraordinarã si se  înscrie perfect în anul în care aniversãm 100 de ani de la nasetrea României. Am reusit, cu greu, sã punem la punct o expozitie cu imagini din luptele din Valea Jiului, din anii 1916 – 1917. Sunt 66 de fotografii luate de  pe câmpul de luptã. Unele sunt chiar  dramatice, cu soldati rãniti, cu trupele româîne si germane.  I-am gãsit si un fir cronologic.  Avem fotografii cu debarcarea trupelor germane în gara Merisor, apoi cu luptele din Pasul Vâlcan, luptele din  Straja”, a precizat Ovidiu Rizopol,  membru Petro  Aqua, organizator al manifestãrii de  sâmbãtã.  Este cea de a VIII- a editie a concertului multiconfesional de coruri, care va încânta audienta, în acustica perfectã a pesterii, iar fotografiile expuse sunt mãrturii ale rãzboiului care,  acum 100 de ani, a îngropat în aceste locuri peste 5.400  de militari.
Diana Mitrache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *