Asa cum bine se cunoaste, autoritãtile locale de la Petrila au solicitat o parte din clãdirile care au apartinut fostei unitãti miniere.
Legislatia în vigoare nu prevede cedarea acestora în mod gratuit. Potrivit unei decizii a Curtii Constitutionale, cine preia clãdirile trebuie sã despãgubeascã proprietarul, iar în acest caz administratia localã nu dispune de astfel de fonduri. Pânã sãptãmâna viitoare ar trebui gãsite niste solutii preliminare în acest sens.
“În ceea ce priveste mina Petrila, acolo  suntem în situatia în care trebuie fãcutã receptia la terminarea lucrãrilor, dupã care va trebui emis actul normativ care sã declare închisã definitiv mina. Pe de altã parte, este vorba de predarea amplasamentului, amplasament pe care se aflã cele 5 monumente declarate istorice si 23 de din zona de protectie. Cât priveste situatia,  trebuie sã facem câteva demersuri de naturã organizatoricã, astfel încât, pentru sãptãmâna viitoare este prevãzutã o întâlnire între Ministerul Energiei, Ministerul de Finante, Ministerul Justitiei, Primãria Petrila si SNIMV, în ideea  de a gãsi solutia optimã deoarece este o prevedere a Curtii Constitutionale care spune cã transferurile din domeniul privat se fac doar cu justã despãgubire”,  a spus Petre Drãgoescu, directorul tehnic al SNIMVJ.
Clãdirile minei Petrila au rãmas în picioare gratie demersului unor arhitecti si administratia localã vrea sã investeascã în ele, asa încât sã revigoreze întreaga zonã, poate chiar sã mute sediul administrativ în acest loc.
Monika BACIU