Douã trupe de elevi din Petrosani sunt la Bucuresti, la finala unui concurs de film scurt. Au primit teme si s-au conformat, iar scurt-metrajele lor, editate profesionist, au ajuns în finala concursului national, despre care ne vorbesc chiar ei.
„Pentru mine, ca profesor coordonator, este a VIII-a oarã când, cu un echipaj format din 8 elevi, ne calificam in finala acestui concurs national, ce, de anul trecut, este international. Festivalul de film mic, presupune realizarea unui film de 7 minute, pe o temã impusã, iar în acest an tema a fost „Ieri, azi, mâine”, fiind al doilea an în care liceul nostru participã cu douã echipaje în finalã si avem si un elev calificat la sectiunea fotografie”, a declarat Dorin Rãduti, profesor coordonator.
Totul a pornit de la o discutie din pauzã, pentru cã liceeni de la Colegiul National Mihai Eminescu, fac asta si în timpul liber. „Filmul nostru se numeste „7 minute”, iar ideea ne-a venit într-o pauzã, în timp ce purtam o discutie obisnuitã. Este vorba despre  întâlnirea celor trei timpi, ipotetic, la o cafea, între Trecut, Prezent si Viitor. Fiecare timp vine cu pãrerea lui despre personaj. Viitorul se lasã asteptat, cã asa e fisa  postului, Trecutul este arogant, crede cã stie absolut totul si pune etichete. Prezentul este naiv si ghidus si nu stie, dar e plin de entuziasm, iar Viitorul, care întârzie, dã verdictul”, ne-a povestit, pe scurt, Andreea Sîn, realizatoarea unuia dintre filme.
Cealaltã trupã a gândit altfel filmul, si a ajuns tot în finalã. „Filmul a fost realizat de echipa din XI E si XII E, fiind finalist între 10 filme din toatã tara si, în acest week-end merg la festivitatea de premiere la Constanta. „Cine stie” este un film cu douã generatii si sunt punctate anumite evenimente ce se pot petrece, între cele douã generatii, cu problemele lor, cu încrederea ce  si-o acordã fiecare”, a explicat Marilena Dojcsar, profesor coordonator, iar Andrei, care dã la Regie Film, a lucrat efectiv la acest film si chiar ne-a explicat cum l-a montat  „Filmul a apãrut dupã ce ni s-a dat tema si cam o lunã am filmat si câteva sãptãmâni am montat. Are o poveste interesantã Nu am dat direct tema, ci am lãsat sã se  înteleagã totul, prin simbolisticã. Am arãtat viitorul prin copii si toatã povestea este interesantã”, a explicat Andrei Popa, realizatorul celui de al doilea film aflat în finalã.
Premiile sunt tot ceea ce îi  încurajeazã pe liceeni, iar faptul cã, an de an, ajung si în finalã, denotã munca de zi cu zi a lor si pasiunea pentru astfel de lucruri.
Diana Mitrache