A plouat mult, mai ales în Vestul Vãii Jiului, iar apele Jiului au avut cresteri de câtiva centimetri. Responsabilii Sistemului Hidrotehnic Ape Jiu spun cã cresterile nu sunt semnificative si nici nu constituie probleme.
Va mai ploua câteva zile, însã, chiar si asa, nu existã pericolul de inundatii. „Am avut precipitatii, duminicã, în zona Bãrbãteni si Lupeni, unde a plouat cu 22 l/mp. Sâmbãtã, a plouat la Câmpu lui Neag cu 23 l/mp. Pe fondul acestora, nivelul apelor a crescut cu 6 cm, iar în perioada urmãtoare  vremea va fi instabilã. Se pare cã o sã avem precipitatii pânã joi, la noi, dupã amiazã si în zonele de munte, dar maxim 15 – 20 l/mp.  Consider cã nu o sã avem inundatii la asemenea cantitãti”, a spus  Sorin Corici, seful Sistemului Hidrotehnic Ape Jiu.  Ploile  au crescut nivelul Jiului, care, pe ansamblu, este acum mai mare cu 2 cm, însã, chiar dacã  va mai ploua, va fi refãcut doar  ecosistemul. Precipitatii puternice  nu sunt anuntate, iar Apele Române si-au luat mãsuri si au finalizat toate lucrãrile hidrotehnice de pe cursurile pe care le-au reabilitat.  În plus, au atentionat si  administratiile publice sã îsi curete apele si nu a fost nevoie sã dea nici mãcar avertismente, deoarece mai toate pâraiele au fost curãtate.
Diana Mitrache