„Mina Petrila nu e aici, ci atunci!”

Poate doar în zilele când în Valea Jiului erau 40.000 de mineri, ziua de 1 mai a mai fost la fel de animatã ca si în 2018. Si asta, în ciuda faptului cã la Petrila minerii activi îi numeri pe degete.
„Mina Petrila nu e aici, ci atunci!” a scris Ion Barbu pe marginea Jiului, pe un parapet, ce sprijinã malul pe care se aflã câteva clãdiri din ce a fost mâna cândva. Câtiva arhitecti, primarul si viceprimarul au urcat pe scenã, imediat dupã ce a cântat Imnul Minerilor, iar Ion Barbu a descoperit câteva tablouri fix la câteva treceri de pietoni ce au fost amplasate pe Strada Minei.
Planeta Petrila este deja un brand, iar printre cei veniti la minã l-am vãzut pe Andrei Dãscãlescu, regizorul care, în ultimii ani, l-am vãzut mai mult în salopetã prin curtea minei.
Pe strada ce duce spre minã, Strada Minei, au fost mese si bãnci, iar oameni îmbrãcati în tricouri inscriptionate „Planeta Petrila” au vândut mici, fãcuti acolo, pe grãtar.Mina a putut fi vizitatã, la alegere, cu un brigadier, cu un miner, un inginer, ori un fost director, iar oamenii s-au lãsat dusi prin cotloane.
„Aici veneam când aveam ceva de semnat”, am auzit un bãrbat, ce avea de mânã un copil si era urmat de câtiva cunoscuti, în sala de la etaj. Acolo sus, am gãsit o expozitie ineditã, denumitã „Shrinking Cities”, iar în fundal, unde o frescã comunistã se îmbina cu o creatie ce redã Cina Biblicã, am gãsit oameni ce îsi lãsau amprenta, semn cã „au fost acolo”, un soi de întâmplare la care au luat parte. Si ce dovadã mai bunã putea fi alta, decât cã lumea gustã si astfel de manifestãri, în stilul lui Ion Barbu, a lui  Andrei Dãscãlescu, a arhitectului Mihai Danciu,  profesor universitar, a arhitectei Ilinca Pãun Constantinescu din Bucuresti; ori arh. Cristina Sucalã, venitã tocmai de la Paris! Li s-a cerut pãrerea despre orasul lor, iar oamenii au lãsat acolo mesaje, iar printre cei ce au fãcut turul minei, sau au vizionat filmul „Planeta Petrila” am vãzut multi strãini.
Mina Petrila a provocat nostalgii, dar si sentimente de bucurie
Mina Petrila s-a redeschis… cultural. Cei care au venit aici au devenit nostalgici, dar si fericiti cã mina si-a redeschis portile. Ziua Minelor Deschise a adus 12 ore de actiuni culturale si sportive desfãsurate pe strada Minei si pe platoul de la intrarea în Mina Petrila. Prin acest eveniment este testatã capacitatea de a gãzdui functiuni culturale în clãdiri si spatii ale fostei mine, dar si posibilitatea de pietonizare a strãzii de legãturã între oras si minã: strada Minei.

“Petrila este un bun exemplu de urmat (despre cum poate o localitate sã renascã prin culturã-n.r.) de restul oraselor din Valea Jiului. noi avem aici avantajul de a avea prieteni arhitecti care au venit ca albinele atrase de floarea mineritului românesc si care sunt foarte ambitiosi si doritori sã demonstreze cã si în România se poate la fel cum s-a putut si în alte tãri din Europa care a închis socotelile cu mineritul”, a spus artistul Ion Barbu, cel care a contribuit la pãstrarea unor clãdiri ale minei Petrila.
Pentru arhitecti, mina Petrila este un obiectiv industrial-cultural ofertant. Existã viziune, existã vointã pentru a pune în practicã proiectele de dezvoltare post-industrialã. “Este implementarea proiectului. Lumea este nostalgicã, dar si fericitã pentru un eveniment care deschide mina Petrila pentru culturã. Acesta este un pas intermediar în ceea ce priveste reconversia acestui sit industrial pentru cã toate demersurile au început în anul 2011. S-a creat un brand si trebuie mers mai departe. E un val care trebuie tinut cât mai sus si care sã dureze cât mai mult, iar fiecare eveniment vine sã tinã valul cât mai sus”, ne spune Mihai Danciu  – architect
Tururi ghidate
Fostii angajati ai minei Petrila le-au oferit celor care au venit la eveniment tururi ghidate. Elisabeta Moga si Cãtãlin Cenusã si-au petrecut mai bine de 20 de ani la exploatarea minierã Petrila. Elisabeta Moga a lucrat 24 de ani la mina Petrila. Îsi aduce aminte cum au decurs primele zile. Elisabeta Moga a fost lãcãtus la mina Petrila, cunoscutã ca ”Doamna de la Lãmpãrie”, fiind angajatã în anul 1991 în minerit. A lucrat la minã pânã în 2015.
“La minã la Petrila am lucrat 24 de ani. În 1991 m-am angajat la funicular. Din 2004 am fost împinsã la lãmpãrie, cã nu erau fete. Din 2004 pânã s-a închis, în 2015, am fost la lãmpãrie. La început a fost greu, a fost foarte greu, multi mineri, lãmpi foarte multe si minerii erau cam vulgari la început. Trebuiau sã facã botezul celor nou-venite, apoi am intrat pe sub pielea lor si am stiut sã mã ridic la nivelul lor. A fost frumos. La început a fost grea munca, erau mineri multi”, a rememorat, Elisabeta Moga, cea care, cu ocazia Ziua Minelor deschise a fost ghid pentru cei care au vrut sã viziteze ce a mai rãmas fin exploatarea minierã Petrila.
Oamenii din Valea Jiului nu sunt rãi, ne mai spune doamna care a lucrat 24 de ani la mina Petrila. Si-ar fi dorit ca redeschiderea sã însemne productie de cãrbune. Dar nu este asa. Lacãtul s-a pus pentru totdeauna. Cãrbunele a rãmas îngropat în adâncuri.
“Mã simt într-un fel bine, fericitã, dar as fi fost mai fericitã dacã mina se redeschidea în realitate (cu productie-n.r.), nu doar asa. Într-un fel e o bucurie cã stim cã se mai intereseazã si altii de noi, cã suntem condamnati cã suntem cei mai rãi oameni. Nu e asa! Oamenii din Valea Jiului nu sunt rãi! Noi suntem prea buni pentru toatã lumea”, ne-a mai mãrturisit Elisabeta Moga. Unul dintre ghizi a fost si Cãtãlin Cenusã a fost brigadier la mina Petrila. L-am regãsit cu lacrimi în ochi. Simplul fapt cã se aflã în curtea unitãtii miniere îl emotioneazã si îi trezeste amintiri.

“De câte ori trec pe aici, de atâtea ori mã rãscoleste câte ceva si dacã acum trei ani mina s-a închis, astãzi, putem sã ne bucurãm de redeschiderea portii minei Petrila. Dacã acum o sãptãmânã povesteam cuiva cã mina va fi redeschisã, nu mã  credeau. Dacã proiectul Planeta Petrila a fãcut primii pasi, acum sper cã asociatia sã ajungã mult mai departe”, ne-a povestit Cãtãlin Cenusã, cel care s-a angajat la minã în anul 1990.
Interese mondiale
Bujor Bogdan a fost director al Minei Petrila. A revenit cu plãcere la fosta unitate minierã, care astãzi se transformã în obiectiv cultural si turistic. Mina Petrila a fost cea mai complexã unitate minierã din Valea Jiului. sutele de ani de extractie a cãrbunelui s-au ras cu buldozerul. Au rãmas doar amintirile, regretele, dar si sperantele cã viitorul va aduce ceva pentru acest sit industrial.
“Revin cu plãcere de data asta. În urmã cu doi ani am participat la ultima extractie de cãrbune într-un vagonet, într-o atmosferã de tristete deplinã. Acum, suntem cu un optimism, semn cã poate mai existã o sperantã ca acest perimetru sã nu disparã si Petrila sã nu fie zero. Petrila este o exceptie, a fost cea mai complexã minã carboniferã din tarã, de asemenea complexul industrial care s-a construit aici în 1930 a contribuit la iesirea din crizã a Vãii Jiului si a fost o pârghie importantã în prima revolutie industrialã din România”,  a spus Bujor Bogdan, fost director al minei Petrila, angajat încã din anul 1966 în minerit.  A lucrat la minã pânã în 1990. Însã, fostul director al unitãtii miniere Petrila, spune cã mineritul din România a fost sacrificat. România a  trebuit sã execute ordine, desi aceastã activitate ar fi putut exista multi ani de acum încolo.
“Sunt de pãrere cã s-ar fi gãsit solutii dacã ordinele nu erau din  exterior, dacã nu trebuia, ca noi, cei mici, sã salvãm planeta de emisiile de dioxid, în timp ce marile puteri industriale nu semneazã protocoalele Kyoto, Paris. S-ar fi putut eficientiza, pentru cã nici în comunism, nici dupã aceea, nimeni nu a pus problema eficientei. Trebuiau scoase tone de cãrbune, cu orice pret, la orice costuri. Si atunci, si acum, cel putin cu 30% puteau fi reduse  cheltuielile dacã erau conduse de specialisti, nu de cei care nu au intrat nicio zi în minã”, a mai spus fostul director al unitãtii miniere.
Clãdirile industriale – transformate
Autoritãtile locale de la Petrila sunt cele care au solicitat pãstrarea unora dintre clãdirile care au apartinut fostei unitãti miniere. Au reusit. Acum, sperã, ca prin acest mod Petrila sã renascã.  “Se încearcã prin aceastã festivitate sã deschidem o usã spre culturã si în orasul Petrila, prin artistul  Barbu si colaboratorii sãi încercãm sã avem o colaborare fructuoasã. Am solicitat pãstrarea unor clãdiri din incinta perimetrului minier, ele sunt clasificate în patrimoniul cultural, urmeazã ca dupã ce preluãm obiectivul de la mina Petrila, sã gãsim surse de finantare pentru acest patrimoniu si sã îl punem în valoare. Zâmbim, de multe ori când auzim cuvântul culturã în Valea Jiului, dar eu cred cã oamenii ar trebui sã se îndrepte cu gândul si la acest obiectiv si cred cã, chiar dacã nu pentru marea majoritate, acest perimetru minier poate sã deschidã usile pentru turisti, pentru alti cetãteni strãini”, a declarat Dorin Curtean, viceprimarul orasului Petrila.  În data de 30 octombrie 2015 s-a pus capãt unei istorii de peste 150 de ani. Mina Petrila a devenit istorie odatã cu ultimul vagonet de cãrbune care a fost scos din subteran în mod simbolic.  Exploatarea Minierã Petrila si-a început activitatea în urmã cu 156 de ani, fiind prima minã din Valea Jiului. A intrat  într-un accentuat declin  dupã cele douã explozii devastatoare din  15 noiembrie 2008
Monika BACIU
Diana MITRACHE

12 thoughts on “„Mina Petrila nu e aici, ci atunci!”

  • 3 mai 2018 at 06:40
    Permalink

    Cu tot respectul pentru munca de miner, ceea ce tin eu minte despre Petrila, e ca aici a fost epicentrul comunismului, nu ca s-ar fi dat cine stie ce productii colosale. Activitatile de acum tin mai mult de histrionism decat de cultura. Plus ca mai sunt si niste interese financiare in spate. Asa ca, pas!

    Reply
    • 3 mai 2018 at 08:30
      Permalink

      Asa o fi fost. Asa cum era, mina Petrila are o istorie bogata, suficient cat sa ofere acum prilejul pentru a atrage atat de multi oameni din atat de multe locuri ale tarii si Europei. Ce este fals in acest eveniment sau in procesul legat de brandul „Planeta Petrila”?

      Reply
      • 3 mai 2018 at 12:11
        Permalink

        „Planeta Petrila” este o metafora si atata tot. Nu un brand. Faptul ca aici a muncit si trait I.D.Sarbu, asta chiar ca e o distictie pentru oras. Dar nu „planeta”. Nici Clujul nu e „planeta”, nici Bucurestiul, nici Romania. „Planeta”e doar in capul dlui Ion Barbu.

        Reply
        • 3 mai 2018 at 13:11
          Permalink

          Atât timp cât a atras sute de persoane venite din afara V?ii ?i alte sute din Vale, cred ca nu poate fi tagaduit impactul acestui brand (pentru ca asta este conform definitiei, fie ca va doriti sau nu, si este printre singurele sustenabile din Valea Jiului). Am numarat aproximativ o mie de persoane pe toata durata intregului eveniment, dintre care unii au stat chiar 12 ore. Sa stiti ca nu e nimic deosebit, de fapt e un proces de regenerare de tip ascendent, conform manualelor. Si, deocamdata, se confirma toti pasii. Altfel, sigur, putem sa ne plangem tot timpul. Dar asta e o sansa care nu poate fi ratata, nu avem dreptul la asta atat timp cat vrem un mers pozitiv al Petrilei ?i al V?ii Jiului, dup? minerit.

          Reply
  • 3 mai 2018 at 13:00
    Permalink

    articol dragut dar cu o minima informare puteti afla cum a fost inventat liderul de sindicat cenuse cel care lacrimeaza acum teatral de catre baronii psd jurca si bobar si cum a incasat cu doua miini sa puna umarul la inchiderea minei…..e simplu recititi articole de la sedintele psd de dinainte de alegeri unde cenuse,anghel sau bobar promiteau mentinerea minei …apoi numai minciuni bobar incaseaza miliarde de la snim vj sa inchida mineritul….recititi articole de la infintarea sindicatului lui cenuse si o sa vedeti cite fete are omul asta…..

    Reply
  • 7 mai 2018 at 12:49
    Permalink

    Organizatorii si voluntarii evenimentului nu au vandut mici si nici cefe. Ce s-a consumat la picnicul muncitoresc a fost oferit gratis tuturor celor care au vrut sa manance la picnic. SI toate acele portii au fost oferite din buzunarul unui miner, care si-a dorit sa ofere ceva orasului. Cred ca e un aspect important lucrul acesta, sa observam faptele bune a celor de langa noi. In perimetrul minei a existat o terasa, care a prestat activitate comerciala, venita ad-hoc in ziua evenimentului. As sugera corectarea paragrafului eronat.

    Reply
  • 7 mai 2018 at 19:44
    Permalink

    andreea draga buzunarul minerului cenuse a fost umplut de bobar si jurca cu scopul clar de ainchide si pradui mina petrila…..

    Reply
    • 9 mai 2018 at 21:17
      Permalink

      acestea sunt doar presupuneri. insa nu acesta este subiectul discutiei, ci afirmatia falsa oferita

      Reply
  • 8 mai 2018 at 16:40
    Permalink

    inca nu s-a ecologizat zona? parca s-au primit bani ptr asta

    Reply
  • 19 mai 2018 at 09:47
    Permalink

    mina nici nu s-a inchis ce sa se ecologizeze?

    Reply
  • 21 mai 2018 at 18:33
    Permalink

    mina nu s a inchis pentru ca in ultimii doi ani incepind cu anghel aurel si cu simion vasile au disparut multe repere din inventar sumele prejudiciu fiind foarte mari si greu de musamalizat……chiar si de eternul temneanu care a ramas ce rusine el ca sindicalist sa puna crucea pe mormant….deci e cam nasol gaura e mare si nu stiu daca nu se lasa cu …….catuse

    Reply
  • 23 mai 2018 at 11:05
    Permalink

    Hai ca ne pacalesc pe noi dar si pe cei de la uniunea europeana?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *