Se cauta investitor privat pentru Bradet

Primaria Municipiului Petrosani cauta un investitor privat care sa construiasca un nou restaurant sau o cabana in zona de agrement de la Badet. Municipalitatea a reabilitat Bradetul si a demolat vechea cabana, ajunsa o ruina, dar spune ca nu are fonduri sa construiasca alta.

Administratia publica din Petrosani vrea sa concesioneze parcela de teren pe care a functionat Cabana Bradet, devenita acum amintire.

Aceasta era intr-o avansata stare de degradare, asa ca municipalitatea a decis sa o demoleze, odata cu implementarea proiectului de reabilitare a zonei de agrement.

„O sa concesionam terenul unde a fost cabana, catre un investitor, care sa faca acolo altceva, o cabana, un restaurant… Primaria nu poate sa faca si, in plus, asa se va asigura si paza locatiei, pentru ca aceasta este conditia”, a declarat primarul municipiului Petrosani, Tiberiu Iacob – Ridzi. Inainte sa fie demolat, complexul turistic de la Bradet a fost scos la licitatie in repetate randuri, dar niciun investitor nu a fost interesat sa preia baza de agrement, care era exterm de degradata. In consecinta, edilii din Petrosani au inclus zona intr-un proiect finantat din fonduri europene nerambursabile, care vizeaza reabilitarea centrului civic din municipiul Petrosani, iar dupa reabilitarea completa complexul va avea spatii de joaca pentru copii, zona de recreare, o baza sportiva dar si mai multe parculete, fiind in intregime o oaza de verdeata.

Ca si la centrul civic al municipiului Petrosani, pentru aleile  pietonale se foloseste granit si,  in plus, drumul de acces a fost complet reabilitat.   Baza de agrement de la Bradet se intinde pe o suprafata de aproape 15.000 de metri patrati.

Carmen Cosman

Advertisements

Un comentariu la „Se cauta investitor privat pentru Bradet

  • 24 august 2012 la 08:09
    Permalink

    Sa se faca si o cabana restaurant la Bradet.

Comentariile sunt închise.