In Valea Jiului, iarna nu-i ca vara! Viata din satele Petrosaniului

Iarna-i grea, omatul mare….De acest lucru ne convingem in fiecare zi, tot mai mult. Ca in orase se mai curata zapada, (dupa caz) stim deja, dar cum ramane cu catunele mai izolate de civilizatie, unde si iarna pare mai grea, iar viata parca e privita altfel.

Iarna in Sasa

Am vrut sa vedem cum trec peste aceste luni grele cei care locuiesc departe de oras, iar prima destinatie a fost Sasa. Oamenii care locuiesc in casele din acest catun deasupra Livezeniului, au viata grea, iar in acest anotimp, si mai mult. De fapt, drumul este extrem de prost vara, iar acum si mai mult. Masinile nu mai pot urca de la jumatate, dar totusi, noi ne continuam traseul pe jos pana in sat.

Ajungem pe ulita principala si intalnim doi copii care merg la scoala, pe jos. Zapada mare sau drumul lung nu ii mai sperie, pentru ca s-au obisnuit. In fiecare zi au de mers pe jos de aici, din varf de deal, si pana la scoala nr.7 din cartierul Aeroport. Ne surprinde insa seninatatea cu inocenta cu care ne spun ca…. lor nu li se pare asa mult. “Mergem prin zapada, este mai greu acum, dar de obicei este frumos. Avem de mers doar pana la scoala 7. Ajungem cam intr-o ora acolo, pentru ca altfel nu avem cum”, a spus o eleva din clasa a V-a. “ Pe mine nu ma sperie drumul, dar ce nu-mi place mie este scoala. Dar trebuie sa invat, ce sa fac..”, ne-a spus un alt copil. Ii lasam pe drumul principal si intram printre case. Aici gasim oameni la poarta care incearca sa-si curete troienele macar de pe caile de acces. Ei se plang de multe lucruri, incepand de drumul prost si pana la viata grea pe care o au din punct de vedere social. “ E cam greu cu iarna asta, e drept. Dar acum daca a venit, o luam, ce sa facem?! E greu si de mers prin oras ca sunt zapezi mari si nici masinile nu urca”, spune un localnic. “ Este tare greu, pentru ca din cauza drumului nicio masina nu mai poate urca. Nici macar ambulanta nu poate sa vina”, ne-a declarat si o femeie. “ Cand mergem in oras trebuie sa ne luam cizme de cauciuc in picioare, ca minerii”, precizeaza un alt om alaturat grupului.

Ne gandim indelung la lucrurile pe care acesti oamenii ni le-au spus. Adevarul este ca drumul spre Sasa este prost vara, fara sa mai vorbim de iarna. Dar, cu speranta ca poate intr-o buna zi va fi mai bine pentru ei, plecam din sat la fel cum am venit, pe jos.

Iarna in Dalja Mare

Mergem spre alt catun izolat aferent Petrosaniului. L-am ales pe cel mai indepartat: Dalja Mare. Ne incumetam la o provocare, aceea de a merge pe calea cea mai lunga, prin spatele fostei mine Dalja. Aceasta s-a dovedit insa a fi una greu de trecut, cu un drum de aproape doua ore de mers pe jos prin zapada.

Drumul spre Dalja, intre vointa si putinta

Pana la un moment dat, pret de cativa zeci de metri se vad urme de plug. Pana aici este bine! Dupa cateva minute de mers pe un drum cat de cat curatat, la poarta unei case vedem o batranica. Cu intelepciunea varstei, ea ne explica filosofia ei despre…vremuri.

“ Ne deplasam cum putem. Da’ e bine ca e iarna, e frumos. Asa trebuie de la Dumnezeu, toate anotimpurile sa fie cum erau odata”, ne spune femeie in poarta casei de unde matura zapada.

Ne luam la revedere si ne continuam drumul care incepe sa urce, transformandu-se in deal. Pasii trebuie apasati mai tare, dar peisajul ne capteaza atentia. Copacii incarcati cu zapada par aproape ireali, iar gardurile din lemn facute de momarlani delimiteaza drumul pe care trebuie sa o luam. Vantul mai scutura din cand in cand zapada, iar faptul ca a inceput sa ninga nu ne ajuta. Simturile ne spun sa facem cale intoarsa, insa vointa este mai puternica. Asa este, nu ne dam batuti, desi la un moment dat, pe la jumatatea drumului catre catunul Dalja, urmele de plug dispar. Continuam sa inaintam prin zapada, desi gandul la kilometrii ramasi de parcurs este unul sacaitor.

Intalnirea cu omul

Dupa un timp, parca de nicaieri, pe o carare a aparut un om care ne-a tinut companie tot restul drumului. “ Este tare greu. Drumul care duce in sat nu e bun. Veniti cu mine sa va convingeti”, ne spune omul din mers.

Dupa alte cateva minute de urcat, pe coama unui deal intalnim o localnica. Ea spune ca este obligata sa mearga pe jos in fiecare zi atata amar de drum, indiferent de cat de mare este zapada.

“Nu se vede cum este? In afara de faptul ca este zapada mare, dimineata sau seara cand venim pe aici, este si periculos pentru ca vin animale salbatice. Pentru noi, oamenii mari, poate nu ne facem griji, dar pentru copii care merg la scoala in oras e mai rau ”, ne-a spus femeia.

Dupa ce terminam de vorbit cu ea, ne continuam drumul. Mai avem un kilometru de mers pana in catunul Dalja Mare sau.. strada cu acelasi nume, dupa cum a fost transformat de cativa ani. Deja cararea facuta de localnici aproape nu se mai cunoaste, dar continuam sa inaintam pana cand, in cele din urma, ajungem pe ulita principala din sat. Aici oamenii, momarlanii locului, sunt primitori si bucurosi de oaspeti. Inainte de a ne gazdui pentru 10 minute cat sa ne incalzim, ne povestesc nemultumirile lor.

“Asta e viata, la noi aici e mai greu. Ne mai curata drumul pe partea aia cu Dalja Mica, ce-i drept”, ne spune localnic intalnit pe ulita. “ E foarte rau. Zapada pana la genunchi si bolovani si pietre de ni se tot sparg tobele la masini. Eu am schimbat doua pana acum. Am o amarata de Dacie ca masina mai selecta nu-mi pot permite sa bag pe drumul acesta. De fapt, sa vedeti si pe partea cealalta, pe Dalja Mica. Acolo au facut un drum, dar sa vedeti cum arata si acela..”, ne-a spus gazda noastra din poarta.

Insa, doleantele lor nu sunt legate doar de accesul pe drum, cu masina sau pe jos, ci si de faptul ca nu au conditii ca intr-un oras european. Sunt in varf de munte, ce-i drept, dar totusi parca si-ar dori mai mult.

Luandu-ne la revedere de la gazda noastra, care s-a aratat mai mult decat amabila, plecam inapoi spre civilizatie, cu o masina de teren de data aceasta, tot datorita bunatatii localnicilor. Acum mergem prin Dalja Mica, iar drumul, chiar daca pare mai curatat, este aproape la fel de greu. Dupa aceasta experienta, expresia “iarna nu-i ca vara” incepe sa capete tot mai mult sens. In Valea Jiului, cel putin!

Luiza Andronache

2 thoughts on “In Valea Jiului, iarna nu-i ca vara! Viata din satele Petrosaniului

  • 26 ianuarie 2012 at 20:52
    Permalink

    bai jalnicilor,pai voi credeti ca papagalul de T,I.Ritzi stie unde e Dalja Mare??Asta stie numai unde e KKHEOPS MELINDA si NOMBER ONE.Vai voua.

    Reply
  • 26 ianuarie 2012 at 21:49
    Permalink

    Frumos si dureros… Bun articol!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *