Dizabilitãti transformate în abilitãti

Asta demonstreazã copiii de la Casa Pollicino, acolo unde au început pregãtirile de Paste. Copiii au vopsit, astãzi, ouãle.  Nu mai este nicio surprizã faptul cã alãturi de cei mici s-a aflat si Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani, cel care si-a fãcut un obicei de a petrece câteva clipe în preajma copiilor. Cu nerãbdare, dar si mult entuziasm, cei mici au demonstrat cã dizabilitãtile de care suferã nu îi împiedicã sã fie creativi si de un real folos.
“În asteptarea marelui praznic al ortodoxiei, asa cum se cuvine, de 10 ani, de când Casa Pollicino existã, în sãptãmâna mare obisnuim sã ne pregãtim pentru întâmpinarea Învierii Mântuitorului. Astãzi, este ziua în care Casa Pollicino, împreunã cu copiii, coloreazã ouãle si începem sã ne pregãtim temeinic pentru marea sãrbãtoare”, a spus Florentina Presecan, directorul Casei Pollicino. Alãturi de copii s-a aflat si primarul municipiului Petrosani, Tiberiu Iacob Ridzi, cel care în fiecare an participã la acest eveniment.
“Suntem, din nou, la Pollicino, unde în fiecare an vin cu mare drag la astfel de momente. Astãzi se vopsesc ouãle si alãturi de cei mici facem aceastã operatiune destul de complicatã, dar e o mare bucurie sã fim împreunã si cu aceastã ocazie”, spune Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani.
Aproape 100 de copii au ajutat la vopsirea ouãlor de Pasti. Cu mic, cu mare fiecare si-a arãtat priceperea si talentul, iar ouãle vopsite sunt opere de artã realizate cu mânutele unor copii speciali.
Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *