CCR a comis un abuz de putere prin invalidarea referendumului

Liderii politici ai USL Hunedoara sunt de parere ca decizia adoptata marti de Curtea Constitutionala a Romaniei, privind invalidarea Referendumului pentru demiterea Presedintelui Traian Basescu, este nedreapta.

Mai mult, acestia cred ca CCR a facut abuz de putere, pentru ca, dupa ce a solicitat datele privind numarul real al alegatorilor inscrisi pe listele permanente, nu le-a mai luat in considerare si au facilitat, astfel, intoarcerea lui Traian Basescu la Cotroceni. Referindu-se la decizia Curtii Constitutionale a Romaniei, presedintele PNL Hunedoara, Mircea Ioan Molot, a declarat, marti, ca nu mai este aproape nimic de comentat. „Nu cunosc motivatia acestei decizii, dar, chiar si asa, nu mi se pare corect ca 9 oameni sa decida soarta unui popor, cand 7 milioane si jumatate de oameni au spus <<La revedere, domnule Presedinte! Nu te mai vrem>>.

Este pentru prima data cand cineva a avut impotriva lui atatia oameni”. Molot spune ca, din datele transmise catre CCR si din cele de la Institutul de Statistica reiese clar ca cele 8,5 milioane de voturi exprimate reprezinta 65% din numarul total de alegatori si nu 46%, cum au decis judecatorii de la CCR. „Lupta nu este una politica. Lupta este intre presedinte si poporul lui.

Oamenii lui sunt doar cei 9 judecatori de la Curtea Constitutionala si cativa procurori care ii ancheteaza in mod abuziv pe cei care au mers la vot. Am mai spus-o si o repet: suntem o dictatura. Nu suntem o tara democratica”, a conchis presedintele PNL Hunedoara.

 Carmen Cosman

Un comentariu la „CCR a comis un abuz de putere prin invalidarea referendumului

  • 21 august 2012 la 22:01
    Permalink

    Molot (PNL)este corect l-am votat iar el ajuta mineritul vaii jiului (ex.sediul CEH la initiativa dumnealui va fi la Petrosani,…). Felicitari si multa sanatate.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.