Cinematograful Victoria din municipiul Petrosani a fost inagurat, astazi, in prezenta a sute de persoane. Este primul astfel de obiectiv realizat de Compania Nationala de Investitii prin subprogramul “sali de cinematograf”. Inaugurarea cinematografului a fost asteptata, in special de tineri. In acest sens, saptamana viitoare elevii vor putea intra fara a plati bilet.
„Este o investitie foarte asteptata. Cinematograful Victoria se redeschide, reinvie, pentru ca in ultimii 25 de ani, cladirea a fost in paragina. Iata ca astazi, suntem in situatia in care avem cele mai bune conditii si din punct de vedere tehnic, si din punct de vedere al cladirii si ma bucur ca am reusit, in special pentru tineri si copii, care sunt mari amatori de filme. Daca sunt solicitari, programul va fi in fiecare zi, in weekend, dimineata vor fi filme pentru copii, dar vor fi filme noi. Firma de distributie ne-a asigurat ca va aduce ultimele noutati care vor aparea pe marile scene a filmului american”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani.
Autoritatile locale sustin ca nu rentabilitatea financiara a cinematografului este cel mai important aspect, ci faptul ca tinerii si nu numai vor avea unde sa isi petreaca timpul liber.
“Nu stiu daca va fi rentabil, nu acesta este scopul. Scopul este ca cinematograful sa ofere cele mai bune conditii pentru vizionarea de film. Cu siguranta, va merge la un nivel la care cinematograful va functiona de acum inainte non-stop”, a mai spus sursa citata.
Despre proiectiile care vor putea fi vizionate la cinematograful din Petrosani a vorbit sI criticul de film Emanuel Lazarescu.
„Cam toate premierele importante vor rula si aici. In aprilie avem „Avengers”, “Marvel”, in aceeasI zi cu premiera mondiala. Saptamana viitoare va asteptam la premiera nationala a filmului lui Steven Spielberg, este vorba de “Ready player one” sI in acest weekend vom vedea Pacific Rimm 2 sI Tomb Rider, iar pentru copii vom avea “Printesa furata”, in format 2D”, a spus Emanuel Lazarescu, critic de film.
Obiectivul de investitie a fost construit in anul 1957. In urma implementarii proiectului aprobat de CNI in anul 2015, s-a realizat reabilitarea si modernizarea cinematografului. Astfel, au fost realizate lucrari de refacere a acoperisului, a instalatiilor interioare (sanitare, termice, electrice, de ventilare), s-a consolidat si termoizolat intreaga cladire, s-au refacut finisajele interioare si s-a dotat cu aparatura specifica. Nu in ultimul rand, interventia CNI a presupus punerea in valoare a fatadelor, in relatie cu vecinatatile si in spiritul cladirii initiale precum si realizarea unui acces principal marcat la nivelul bulevardului 1 Decembrie 1918, aspect care va contribui la captarea publicului potential. Capacitatea salii de proiectie in urma modernizarii este de 250 de locuri. Valoarea investitiei se ridica la aproximativ 3.728.650 lei.

Monika BACIU