Este un an dificil pentru administratiile locale, care spun cã nu prea mai sunt bani de investitii, însã, la Petrosani, finantarea pentru noua clãdire a spitalului de urgentã, cu tot cu dotãri, nu va fi opritã.
Din bugetul local sunt prevãzute sumele necesare si, mai mult, primarul Tiberiu Iacob Ridzi spune cã a mers pe dotãri mai mult decât pe finantarea constructiei.
„Pentru investitiile în derulare, am asigurat sumele necesare deja de la momentul la care am întocmit bugetul. Vom merge exact la nivelul investitiilor pe care le-am avut anul trecut, dar noi ne-am axat, în primul rând, pe aparatura medicalã pe care o aveam de adus în proiect si mai putin pe infrastructura de clãdiri. Vom vedea în anul acesta ce sume va acorda ministerul, dar noi avem sumele asigurate în bugetul local”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani.
Ministerul Sãnãtãtii a aprobat suma de 3.500.000 lei, în anul 2017, pentru Spitalul de Urgentã Petrosani pentru proiectul de investitii. Lucrãrile la noul corp al spitalului au început de acum trei ani, iar investitia are o valoare de 130 de milioane de lei. Întreaga activitate medicalã se desfãsoarã acum pe suprafata de 27.098 mp.  Pe amplasament  se realizeazã lucrãri de extindere la corpul principal de spitalizare (cu un corp nou la care accesul se va realiza printr-o pasarelã închisã la etajele 1 si 2) si la clãdirea existentã a  ambulatoriului.  Totodatã, vor avea loc lucrãri de recompartimentare a saloanelor.
Diana Mitrache