Încã un parc ar urma sã fie realizat pe raza orasului Petrila. Autoritãtile locale au identificat amplasamentul, si cel mai important, au si fondurile necesare pentru realizarea lucrãrilor. Banii vin de la Administratia Fondului de Mediu.
“Avem un proiect câstigat pe Fondul de Mediu pentru realizarea unui parc. Terenul se aflã peste drum de Penny, este fostul amplasament al haldei de la Mina Petrila. Vrem sã facem un parc acolo”, a declarat Dorin Curtean, viceprimarul orasului Petrila. Noua zonã de recreere ar urma sã se întindã pe o suprafatã de 1,5 hectare de teren, iar aici vor fi realizate mai multe lucrãri. “Proiectul are o valoare de 1,8 milioane de euro. Lucrãrile vor începe anul acesta. Urmeazã sã scoatem la licitatie. Proiectul cuprinde realizare unor spatii de recreere, toalete ecologice, bãnci, alei, am prins si mese de tenis pentru perioada verii, un teren de sport”, a mai subliniat sursa citatã.  Tot cu bani de la Fondul de Mediu a fost realizat si parcul din zona spitalului din Petrila.  Parcul a fost  construit, în anul 2010, pe teritoriul fostului stadion al Petrilei si a costat aproximativ 2 milioane de lei.
Monika BACIU