Primãvara se numãrã  picii gata sã înceapã scoala. Nu prea stiu ei cum e acolo, dar la grãdinitã au ajuns colegii lor mai mari, cu cântece, flori si voie-bunã, ca sã le spunã cum e la scoalã.  „Am venit aici ca sã le spunem sã vinã si ei la scoalã, ca sã învete. Noi avem multe proiecte si ar trebui sã le placã sã vinã la scoala unde învãt eu, pentru cã acolo învãtãm foarte multe si avem proiecte foarte frumoase. Recunosc si eu cã era mai frumos la grãdinitã, cã nu aveam teme, dar e bine si la scoalã”, a spus una dintre fetitele care au venit la prescolarii de la Grãdinita cu program prelungit din Petrosani.Era mai bine la grãdinitã au spus toti, însã, cu toate astea, cei acre acum termicã clasa a IV-a îi cheamã la scoalã, acolo unde deja devin elevi. Totul este atent gândit, iar intrarea în clasa pregãtitoare este pregãtitã de toatã lumea.
„Noi avem un proiect educational si acum desfãsurãm o parte a acestuia. Elevii  claselor a IV-a de la Colegiul National Mihai Eminescu au venit pentru a-i întâlni pe prescolari, ca împreunã sã organizeze programe artistice si activitãti comune. Cântãm împreunã, ne cunoastem, ei iau legãtura încã o datã cu noi si ne cunoastem încet-încet”, spune  Magdalena Oancea, profesoarã Scoala Avram Stanca, una dintre cele ce, din toamnã, preia o clasã pregãtitoare.
Din 8 martie încep înscrierile în clasele pregãtitoare si fiecare scoalã vine cu oferte educationale complexe, asa încât copiii sã le treacã, din toamnã, pragul.
„Scoala Avram Stanca pregãteste o ofertã bazatã, în primul rând pe performantã, calitate si, mai ales,  pe siguranta copiilor. Cea mai mare parte a elevilor nostri continuã, la terminarea clasei a VIII-a, studiile în cadrul Liceului Mihai Eminescu, cel mai bun din Valea Jiului, iar asta denotã cã se face treabã la modul cel mai serios. Ca o surprizã ineditã, venitã cumva în întâmpinarea cererilor si asteptãrilor pãrintilor, vom introduce de anul acesta, în premierã, un curs de limba germanã, pentru copiii de la clasa pregãtitoare, adaptat, desigur, la nivelul lor de întelegere – o ofertã unicã în Valea Jiului”, a mentionat si Robert Humel, director Scoala Avram Stanca, structurã a Colegiului National Mihai Eminescu. Cei mici au fost încântati sã afle cã sunt luati în seamã de elevii de la scoalã si au cântat împreunã cu ei, au socializat si încet-încet se obisnuiesc cu ideea cã vor pleca la scoalã.
Diana Mitrache