Monumentul salvatorului minier va ajunge la Petrila

Salvatorii de la INSEMEX vor sã ridice un monument dedicat salvatorilor care au pierit în subteranele Vãii Jiului.  Nu sunt putini si aproape toti au murit în actiuni de salvare, ori în încercarea de a recupera victime din subteran. Acesti oameni sunt adevãrati eroi, iar cercetãtorii de la INSEMEX, care au instituit în nomenclatorul de meserii aceastã meserie, vin acum cu propunerea de a amplasa un astfel de monument la Petrila.
„Vrem sã îl amplasãm în zona statiei de salvare si deja am discutat cu un sculptor pentru asta. Îl vom face din metal si vrem astfel sã aducem un omagiu celor care au  pierit, cel mai recent, în explozia de la Mina Petrila din 15 noiembrie, mai ales cã, în acest an se împlinesc 10 ani de la tragicul eveniment în care au murit salvatori antrenati de noi”, a spus Artur Gãman, director general al INSEMEX Petrosani. În 15 noiembrie 2008, douã explozii consecutive au spulberat linistea unei zile nelucrãtoare, iar în acest an acolo va fi ridicat acest monument. Asta, dupã ce perimetrul fostei mine va deveni al administratiei locale, iar zona va mai pãstra o parte dintre clãdirile ce au servit cândva exploatãrii miniere.
Data de 15 noiembrie este una cu un puternic impact în rândul salvatorilor mineri, pentru cã în aceiasi zi, în 1987, la Brasov a avut loc o adevãratã revoltã, într-o zi a alegerilor comuniste din acea vreme.
Diana Mitrache

Advertisements

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.