Murdari, abia iesiti din sut, o mânã de mineri de la Lupeni ne-au spus cât de bine este cã mina lor nu se închide si cã nici nu s-a închis în toamna anului trecut.
Mai sunt rezerve de huilã si mai pot fi exploatate si asta o spun chiar ei, care de peste 20 de ani stau sub pãmânt si stiu bine ce este acolo. E greu, o recunosc cu totii, dar nu ar lãsa munca de sub pãmânt pentru altceva. Asa s-au obisnuit, iar faptul cã activitatea extractivã a fost prelungitã este cea mai bunã veste pentru toti.
„Este bine. Nu mai speram. O vãd ca pe o continuare necesarã a mineritului. Mai sunt zãcãminte pentru ani de zile de acum încolo”, spunea marti dimineatã un miner, abia iesit de sub pãmânt din schimbul I.
„E un lucru foarte bun pentru tot mineritul si mai ales pentru mina Lupeni. Sperãm sã fie mai bine de acum. Am 23 de ani de când lucrez aici. Ies la pensie, dar atâta stiu si eu cã rezervã de huilã este. Utilaje ne lipsesc, care sã ne ajute”, a spus un altul.
„Mi se pare un lucru foarte bun. Cel putin ne prelungeste activitatea pânã în decembrie, chiar dacã nu mai tine si dupã. Noi, însã sperãm sã tinã. Vrem sã intrãm, bineînteles, în minã, nu ne sperie pe noi nimic. Ca mineri, ne-am obisnuit cu ritmul, cu conditiile. Nu ni se mai pare chiar asa de grele. Poate pentru cine vine din exterior, dar noi ne-am obisnuit. Noi trecem si peste accidentele de minã si ne obisnuim si cu gândul”, afirmã un alt miner de la Lupeni.

Poate cã niciunul dintre ei nu s-a visat miner, dar acum, mai au foarte putin si ies la pensie. E tot ce stiu sã facã si nu regretã nimic, iar peste accidentele din subteran, care le rãpesc mereu ortacii, nici nu vor sã vorbeascã.
„Visul meu nu a fost sã fiu miner, dar viata din Valea Jiului asta mi-a impus”, a conchis un altul, bucurors si el cã activitatea extractivã de la Lupeni a fost prelungitã, chiar dacã au trecut peste accidente de muncã mortale, care le-au rãpit colegii. Mina Lupeni ar fi trebuit sã îsi înceteze productia în septembrie 2017. Exploatarea huilei la Lupeni, însã, va putea produce cãrbune pânã pe 31 decembrie 2018.  Potrivit sindicalistilor, odatã adoptatã decizia de cãtre Comisia Europeanã, activitatea de extractie a huilei la mina Lupeni se desfãsoarã în conditii legale, cel putin pânã la finele acestui an.
Diana Mitrache